De ce a fost scoasă emisiunea „100%” din grila Realităţii TV?
Robert Turcescu: E o bună întrebare şi pentru mine. Nu am un răspuns foarte clar. Probabil că, la un moment dat, formatul emisiunii, care s-a dorit a fi mai puţin tabloidizat în comparaţie cu ce se întâmpla la televiziunea concurentă, n-a mai fost atât de bine situat în cercetările de audienţă, deşi avea zile în care reuşea să bată Antena 3. Atunci s-a căutat o formulă prin care să se ajungă la o victorie categorică. Nimeni nu a ţinut cont că, totuşi, cele două emisiuni aveau public diferit.
Eu nu am fost dispus să intru într-o „horă” a rating-ului cu orice preţ, pentru că ştiu ce generează o astfel de poveste. Generează nevoia de a avea mai mult „show” decât e propriu felului meu de a face jurnalistică. Refuz, încă, şi cred că voi refuza, cel puţin până în momentul în care voi decide să nu mai fac acestă meserie în televiziune, să aduc pe micul ecran nişte figuri publice doar pentru că ele stârnesc un soi de atenţie din partea publicului, şi în felul ăsta aduc şi audienţă. Prefer să călăresc, să zic aşa, cai de rasă şi nu cai de circ.

În contextul în care până şi ştirile au devenit „entertainment”, unde credeţi că s-ar situa emisiunea dumneavoastră?
R.T.: Eu ştiu că televiziunea nu este un amvon. Nu suntem la biserică, nici într-o bibliotecă. Televiziunea presupune şi zona de „show”. Dar eu cred că este suficient „show” şi că o emisiune, n-aş spune serioasă, pentru că asta ar însemna că celelalte emisiuni sunt neserioase, ci o emisiune aplecată mai mult spre zona jurnalismului de televiziune, cum intenţionez să fac 100% şi în formula cu B1, e necesară şi, pentru unii, chiar dorită.
Am semnat un contrat pe 3 ani cu B1, pentru că estimez (şi ştiu că n-o să sune foarte încurajator mai ales pentru tinerii jurnalişti) că după 2-3 ani lucrurile, cel puţin în ceea ce priveşte emisiunile de televiziune, vor merge din rău spre mai rău. Nu văd speranţe ca show-urile din televiziune
să-şi revină brusc.
Uitaţi-vă la ce se întâmplă în presa scrisă şi veţi vedea că asta se va întâmpla în continuare şi în mediul televizual. Eu nu îmi fac speranţe că lucrurile în televiziune se vor îndrepta şi că vom asista la adevărate acte de jurnalism. Tabloidizarea va continua. Va avea tuşe din ce în ce mai groase. Probabil că peste 3 ani, când mi se va termina contractul cu B1, voi decide, cel puţin în ceea ce priveşte televiziunea, să nu mai fac această meserie. Nu îmi proiectez, în momentul de faţă, o carieră în televiziune întinsă peste cei 3 ani, pentru că nu văd un orizont extraordinar de provocator pentru mine ca jurnalist în zona TV.

La semnarea contractului cu B1 aţi ţinut foarte mult la clauza „libertăţii editoriale”. Să înţelegem că aţi avut probleme în acest sens la Realitatea?
R.T.: Eu nu acuz lipsa libertăţii editoriale în anii pe care i-am petrecut la Realitatea TV, pentru că nu a fost cazul. A existat un singur incident, dar el s-a tranşat la momentul respectiv. Acuz mai ales această nebunie în care s-a intrat în ultimii ani, a audienţelor cu orice preţ. Într-un astfel de context, a nu avea libertate este sinonim cu a fi obligat să inviţi tot felul de saltimbanci doar din dorinţa de a puncta în graficul de audienţă.
Aş vrea să pornesc de la ideea de a face jurnalism. Vreau să fac interviu de televi­zi­une, să încerc să găsesc oameni intere­sanţi de la care să scot nişte ştiri sau nişte declaraţii interesante. Să descopăr nişte zone de expertiză pe care ei le pot furniza prin experienţa lor profesională şi de viaţă. Nu vreau doar să scot nişte puncte de audienţă. Îmi doresc să menţin un anume nivel de calitate, pe care emisiunea „100%” cred că l-a avut.
Nici colegilor mei din celelalte televiziuni nu li se impune să-l aducă pe X sau să nu-l aducă pe Y în platou. Însă, unii dintre ei au contracte care presupun plata în func­ţie de rating-ul pe care îl fac. Asta e o nenorocire teribilă, pentru că, în astfel de condiţii, ei sunt obligaţi să fie foarte atenţi la gusturile publicului. Şi, în mare parte, publicul consumator de televiziune din România este mai degrabă un public care s-ar uita la emisiuni de tip tabloid decât la emisiuni îndreptate spre zona jurnalismului de televiziune. S-ar uita mai degrabă la o adunare de tip „colhoz show”, în care sunt 5-6-7 inşi adunaţi la o masă şi în care omul de acolo nu mai e jurnalist. El doar are grijă ca invitaţii să nu se păruiască la un moment dat.
În ultimii ani, s-a intrat într-o nebunie a audienţei. Atunci când omul de la departamentul de Marketing-publicitate şi fata de la Audienţe vin întristaţi şi zic „Aseară ne-a bătut Antena 3!”, e înmormântare într-o televiziune ca Realitatea. Şi sunt convins că şi la Antenă era înmormântare dacă bătea Realitatea. Din momentul acela vedeam cum jurnaliştii nu mai erau interesaţi de subiectul din seara respectivă, ci de găsirea unor personaje cât mai interesante pentru public. Se ajungea de fiecare dată la clasicele figuri care, se spune, fac audienţă. Dar ei sunt cei pe care îi vedeţi aproape minut cu minut la televiziunile de ştiri. Chiar nu s-au săturat oamenii de personajele astea?

Citeste totul aici