Ro-IFF 2012, un prim week-end cu filme şi invitaţi de top

A opta ediţie a Romania International Film Festival (Ro-IFF), festivalul de film cu buget mic şi filme mari, a trecut cu succes de primul week-end şi va continua, până duminică, 7 octombrie, la Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, Sala Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român şi clubul Fabrica.

 

Deschiderea festivalului a avut loc vineri, la Cinemateca Union, în prezenţa a doi importanţi cineaşti europeni contemporani: Judit Elek (Ungaria) – care a primit, din partea Ro-IFF, Trofeul de Excelenţă pentru întreaga sa activitate – şi Radu Gabrea (România). Ambii regizori sunt omagiaţi anul acesta de festival prin includerea, în cadrul secţiunii „2 x 3”, a trei titluri cunoscute din impresionantele lor filmografii.

În week-end, invitaţi speciali ai Ro-IFF, sosiţi la Bucureşti din diverse colţuri ale lumii, şi-au prezentat, în faţa publicului bucureştean din sălile Union şi Horia Bernea, filmele selecţionate în secţiunile competiţionale ale festivalului (CineBlackSea – pentru cineaşti din zona Mării Negre – şi Woman in Cinema – pentru regizori-femei). Susan Main (actriţă) şi Emily Alexander-Wilmeth (line producer), au vorbit cu spectatorii despre filmul american independent Precum apa (Like the Water), în regia lui Caroline von Kuhn, care, după mai multe festivaluri americane, a avut premiera internaţională în competiţia Woman in Cinema de la Ro-IFF.

Giorgios Georgopoulos, regizor, scenarist, producător şi monteur al producţiei greceşti Piatra tare (Tungsten – competiţia CineBlackSea), a fost şi el prezent la Bucureşti, unde va rămâne până la sfârşitul festivalului. Iar Slava Ross, regizorul, scenaristul şi producătorul filmului rusesc Siberia, dragostea mea (Siberia, Monamour – competiţia CineBlackSea), a vorbit şi el, în faţa unei săli Union arhipline, despre al doilea lungmetraj al său, pentru a cărui finalizare a trebuit să aştepte un deceniu, despre relaţia sa cu celebrul cineast francez Luc Besson şi despre viitorul său film, vorbit în engleză şi produs în SUA. Slava Ross va rămâne şi el în Bucureşti până la finalul festivalului.

Până la sfârşitul săptămânii în curs, mai mulţi invitaţi a Ro-IFF îşi vor prezenta filmele (din competiţiile CineBlackSea, Woman in Cinema şi Docs & Shorts, dar şi din secţiunea necompetiţională Panorama) pentru publicul festivalului. Printre ei, actriţa germană de origine română Maria-Victoria Drăguş, care a lucrat, printre alţii, cu unul dintre cei mai importanţi cineaşti europeni, austriacul Michael Haneke, la multipremiatul film al acestuia Panglica albă (Das Weiße Band / The White Ribbon), nominalizat în 2010 la Oscarul pentru Cel mai bun film străin. Pentru interpretarea sa în această producţie, actriţa a fost distinsă cu prestigiosul German Film Award. Prezentă la Bucureşti până la finalul Ro-IFF 2012, Maria-Victoria Drăguş reprezintă echipa filmului Ucide-mă (Töte mich / Tue-moi / Kill Me, regia Emily Atef, coproducţie Franţa-Germania-Elveţia, 2012 – competiţia Woman in Cinema), în care are cel mai recent rol principal al carierei sale, deja plină de succese. Ucide-mă este proiectat în premieră naţională în cadrul Ro-IFF, după următorul program: marţi, de la ora 20.30, şi miercuri, de la ora 13.00 – la Sala Union a Cinematecii Române, duminică, de la ora 16.00 – la Sala Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

 FOTO: Irina Ghenu

Preţul biletelor de intrare la Ro-IFF este de 5 lei, pentru Sala Union (Paul Călinescu) a Cinematecii Române, şi de 7 lei, pentru Sala Horia Bernea a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Proiecţiile din Club Fabrica au intrarea liberă.

 Romania International Film Festival se află sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, iar cei care fac posibilă această ediţie a Ro-IFF sunt Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei, Arhiva Naţională de Filme – Cinemateca Română şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român (parteneri instituţionali).

Alţi parteneri şi sponsori: Angelli, Silva, Beautik Haute Parfumerie, Lavazza – în România prin Blue Coffee Service, Kandia, Zizin, Lufthansa, Active Rent a Car, Howard Johnson Grand Plaza Hotel, DHL. Parteneri media: UTV, DIGI 24, TVH 2.0, Radio ZU, Tabu, Zile şi nopţi, Cinematique, Sunete, Port.ro, Calendarevenimente.ro, Urban Things – Chestii urbane.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.