Revoluţia Română. Curs în premieră naţională, la o universitate din Timişoara

Universitatea de Vest din Timişoara a lansat, joi, un curs în premieră naţională, care este dedicat Revoluţiei Române din Decembrie 1989, fiind aşteptaţi să se înscrie studenţi şi elevi.

Potrivit unui comunicat al Universităţii de Vest din Timişoara, joi, instituţia de învăţământ superior a lansat programul aniversar dedicat marcării a 30 de ani de la Revoluţia din 1989, intitulat “Timişoara, trei decenii de libertate”. În cadrul acestui program, a fost introdus şi un curs dedicat Revoluţiei de la Timişoara din 1989, în premieră naţională.

“Programul dedicat celebrării a trei decenii de la Revoluţia de la Timişoara, moment istoric ce a însemnat eliberarea oraşului de comunism şi a antrenat mişcări revoluţionare în Capitală şi în toată ţara, va cuprinde manifestări ce se vor derula pe tot parcursul anului, începând prin introducerea în curricula universitară a primului curs universitar transversal dedicat Revoluţiei de la Timişoara din 1989, o premieră naţională ce este firesc să o consemnăm la Timişoara”, a declarat rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

Cursul “Revoluţia de la Timişoara din 1989” va debuta în acest semestru şi va avea un orar săptămânal de două ore, urmând să fie punctat prin două credite de studiu la examinarea finală. La curs se pot înscrie, începând cu data de 25 februarie, studenţi de la toate universităţile din Timişoara, precum şi elevi care doresc să afle mai multe despre ce s-a întâmplat în urmă cu 30 de ani. Cursurile urmează să înceapă în prima săptămână la lunii martie.

Conform reprezentanţilor Universităţii de Vest din Timişoara, în cadrul cursului vor fi abordate teme precum “elemente cronologice ale Revoluţiei din decembrie 1989; mişcări de protest, rezistenţă şi dizidenţi în România; de la revoltă locală la revoluţie naţională; figuri importante ale Revoluţiei din 1989; piramida structurilor de represiune; morţi, răniţi şi salvatori; vinovaţi, inculpaţi şi procese; suferinţă şi speranţă în unităţile sanitare; anchetarea răniţilor în spitale; căutarea morţilor şi a celor dispăruţi; cazuri controversate de morţi în spitale; sindromul Timişoara: anatomia unei mistificări; noile structuri ale puterii; de la Revoluţie la Proclamaţia de la Timişoara”.

De asemenea, în cadrul programului anual dedicat aniversării a 30 de ani de la Revoluţia din 1989 de la Timişoara, Universitatea de Vest va dezvolta un site în limba română şi în limba engleză dedicat manifestărilor de acum 30 de ani, va fi deschis un centru de studii cu activitate dedicată oraşului revoluţionar şi va fi editată o carte, cu scopul prezentării perioadei revoluţionare din Decembrie 1989 la Timişoara.

Cursul dedicat Revoluţiei Române va fi susţinut de o echipă de profesori care au publicat de-a lungul timpului cărţi, studii, eseuri şi interviuri pe această temă.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.