Republică sau monarhie – dezbatere la Între bine şi rău

* Cu Liviu Mihaiu, marţi, 12 noiembrie, ora 21.10, la TVR 1 şi pe TVR+

Republică sau monarhie? Ce formă de guvernământ este potrivită pentru România zilelor noastre? Dilema a stârnit, încă de la Revoluţia din 1989, numeroase polemici în rândul clasei politice româneşti şi al societăţii civile. Tema este dezbătută de Liviu Mihaiu şi invitaţii săi la Între bine şi rău, marţi 12 noiembrie. Ca de obicei, programul este difuzat la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Invitaţii care vin la Între bine şi rău în această săptămână, cu argumente pro şi contra temei în discuţie, sunt Călin Popescu Tăriceanu, Theodor Paleologu, Vasile Dâncu, Stelian Tănase şi Petre Roman. Ar fi românii pregătiţi pentru o revenire la monarhie sau ideea de a fi conduşi de un rege este de mulţi idealizată, tocmai pentru că este puţin probabilă? Invitaţii lui Liviu Mihaiu caută să răspundă la aceste întrebări, dar şi la altele, marţi seară, la TVR 1.

Din 8 octombrie, Liviu Mihaiu a revenit la TVR 1 cu emisiuni în care spiritele se încing, în care telespectatorii sunt prinşi de subiectele fierbinţi dezbătute, iar publicul nu este format din simpli figuranţi, ci din oameni direct implicaţi în temele de discuţie. Printre subiectele dezbătute la Între bine şi rău în acest sezon s-au numărat eutanasierea câinilor fără stăpân, torţionarii sau exploatările de la Roşia Montană.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.