Premiul PE pentru jurnalism – Film despre influența Rusiei în Africa

premiul pe pentru jurnalism

Doi jurnaliști, Clément Di Roma și Carol Valade, au primit Premiul PE pentru jurnalism „Daphne Caruana Galizia”, ediția 2022, pentru documentarul „Republica Centrafricană sub influența Rusiei”.

Acest documentar este o coproducție Découpages/Arte G.E.I.E, difuzată inițial pe Arte Reportage în franceză, germană și engleză. Documentarul a fost difuzat și pe France 24 și publicat în ziarul francez Le Monde.

Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, Pina Picierno, vicepreședinta responsabilă pentru premiu, și Anthony Bellanger, secretarul general al Federației Internaționale a Jurnaliștilor și reprezentantul celor 29 de membri ai juriului independent la nivel european, au deschis ceremonia de decernare a premiilor.

Aceasta a avut loc în sala de presă „Daphne Caruana Galizia” a Parlamentului European de la Strasbourg.

Roberta Metsola a declarat: „Premiul Daphne Caruana Galizia pentru jurnalism transmite un mesaj puternic.

Parlamentul European este de partea adevărului și a dreptății, de partea jurnalismului independent.

O democrație puternică necesită o presă puternică. Democrația nu există fără libertatea presei. În Europa, drepturile și libertățile sunt țeluri pentru care luptăm, nu obstacole.”

Între 3 mai și 1 august, peste 200 de jurnaliști din cele 27 de țări ale Uniunii Europene și-au înscris materialele jurnalistice la competiție.

Unsprezece dintre aceste candidaturi au fost preselecționate de juriu înainte de a decide marele câștigător.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.