Polonia şi Se-ma-for – în prim-plan la Anim’est 2011

Polonia – una dintre ţările central europene cu mare tradiţie în filmul de animaţie – este protagonista din acest an a secţiunii Ţară Invitată la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est. În plus, prestigioasa casă de producţie Se-ma-for – cel mai important producător de film de animaţie cu păpuşi, la nivel mondial – beneficiază de o retrospectivă cuprinzătoare, în cadrul secţiunii Studio Invitat.

Pentru prima dată în România, Anim’est propune iubitorilor de film o selecţie cuprinzătoare a celor mai bune lung şi scurtmetraje de animaţie produse de-a lungul timpului în Polonia, în anul în care co-producţia româno-poloneză Crulic – Drumul spre dincolo (r. Anca Damian, 2011) deschide oficial festivalul, iar South Park-ul european – aşa cum a fost supranumit Jeż Jerzy (r. Wojtek Wawszczyk, Jakub Tarkowski, Tomasz Leśniak, Polonia, 2011) – concurează în Competiţia de Lungmetraj.

Trei lungmetraje şi două programe de scurtmetraj – unul dedicat clasicilor filmului de animaţie polonez de dinainte de 1989, celălalt – celor mai importante filme realizate după căderea Cortinei de Fier vor oferi publicului Anim’est o sinteză a celor mai importante realizări ale animatorilor polonezi.

Studioul din Łódź Se-ma-for (acronim pentru Studio Małych Form Filmowych – Studio of Small Film Forms – Studio de Scurtmetraj) este una dintre cele mai importante case de producţie din lume dedicate filmului de animaţie stop-motion, cu păpuşi sau obiecte. Fondat în 1947 şi producând atât filme de animaţie, cât şi seriale TV (desene animate), studioul are în palmares două Premii Oscar pentru Cel mai Bun Scurtmetraj de Animaţie – pentru Tango (r. Zbigniew Rybczyński, 1981), în 1983, respectiv Peter and the Wolf (r. Suzie Templeton, Polonia-SUA-Norvegia-Marea Britanie-Mexic, 2006), premiat de Academia Americană de Film în 2008. Cele două filme-hit, ambele răsplătite, la distanță de un sfert de veac, și cu Marele Premiu la Festivalul de Film de Animație de la Annecy, dar și cu distincții importante la festivaluri de film de animație (precum cele de la Ottawa sau Cracovia) sunt capetele de afiș ale celor două programe de scurtmetraj aduse de Se-ma-for la București, care mai cuprind titluri precum Ichtys (r. Marek Skrobecki, 2005), câștigător al Premiului pentru Cel mai bun Scurtmetraj de Ficțiune la prestigiosul festival de film de animație de la Ottawa în 2005 sau Danny Boy (r. Marek Skrobecki, 2010), răsplătit cu Premiul pentru Cel mai bun Film din secțiunea Umbre – Scurtmetraj la ediția 2011 a Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Studioul polonez organizează, anual, un important festival de film realizat în tehnici stop-motion – în Łódź, dar şi la Lugano, în Elveţia, unde compania are o filială.

Pe lângă programele de filme multi-premiate, clasice sau contemporane, publicul Anim’est va putea întâlni membri ai comunităţii de animatori din Polonia, veniţi pentru a prezenta peliculele şi a răspunde întrebărilor spectatorilor celui mai important festival de film de animaţie din România.

Programele Ţară Invitată: Polonia şi Studio Invitat: Se-ma-for sunt organizate cu sprijinul Institutului Polonez din Bucureşti.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Internațional de Film Anim’est va avea loc în perioada 7-16 octombrie 2011 la Cinema Patria, Sala ArCuB, Cinema Union și Club Control din București. Pentru prima dată pentru un eveniment major de film din România, Anim’est va organiza o ediție specială, la Chișinău, Republica Moldova, în perioada 3-6 noiembrie 2011.

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est, membrul al rețelei pan-europene Cartoon, este organizat de Asociaţia Este’n’est, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Ogilvy.

Parteneri instituționali: ArCuB, AFCN, ICR, Centrul Cultural American, Japan Foundation, Institutul Polonez din Bucuresti, Institutul Francez din București, Centrul Ceh
Parteneri: AXN, Mindshare, Canon, Adobe, Noumax, F64, Canyon, Senior Interactive

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.