Andrei Pleşu şi Adam Michnik – Cum să îi ierţi pe comunişti

Două minţi strălucite, Andrei Pleşu şi Adam Michnik, au purtat luni seara, la Ateneul Român, un dialog pe tema rezistenţei prin cultură, a dizidenţei şi a anticomunismului, scrie Gabriela Lupu in Romania Libera.

În prima parte a întâlnirii s-a făcut referire la precedenta conferinţă de la Ateneu, la faimoasa întâlnire dintre Herta Muller şi Gabriel Liiceanu. „Cu puţin timp în urmă pe locul pe care stai tu, Adam, era Hertha Muller, iar pe scaunul pe care stau eu era Gabriel Liiceanu. Eu stau pe locul victimei pentru că, pe scurt, Herta Muller ne-a certat. Ea era supărată pe noi pe motiv că intelecutalii nu au făcut destul sub comunism, că prin

Foto: Romania Libera

 

simpla lor retragere s-au făcut părtaşi la regim”, a spus Pleşu care l-a introdus astfel pe Adam Michnik în polemica Muller-Liiceanu pe tema disidenţei sau non-disidenţei intelectualilor români sub comunism.

 

 

Pleşu: „Am rezistat prin umor, am rezistat prin mâncare”

„Sigur că şi eu o vreme m-am opus ideii de rezistenţă prin cultură pentru că noi nu ne-am făcut decât meseria. Dacă un tâmplar îşi făcea treaba bine înseamnă că a rezistat sau dacă un medic îşi opera pacienţii profesionist, înseamnă că a făcut rezistenţă? Nu. Noi scriind ne-am făcut meseria, numai că una este să scrii cum îţi cere regimul şi cu totul alta este să scrii împotriva a ceea ce-ţi cere puterea,” a mai spus Andrei Pleşu care a subliniat faptul că nici un alt disident nu le-a dat altora lecţii de moralitate, nici Vaclav Havel, nici Adam Michnik. „Dar judecând după aplauzele furtunoase pe care le-a primit Herta Muler, ai zice că tot poporul român era pe baricade şi numai o mână de intelectuali a pactizat cu regimul. Noi am rezistat, e adevărat. Am rezistat prin umor, am rezistat prin mâncare. Singurul samizdat adevărat care circula în România comunistă era mâncarea. Nu se găsea nicăieri, dar toată lumea avea acasă ce mânca.”


Anticomuniştii de la ora 11

Adam Michnik a primit „provocarea” răspunzând, spre surprinderea interlocutorului său, că Gabriel Liiceanu şi-a meritat „lecţia”: „Avem de-a face cu un paradox al istorie: acum 20 de ani, Gabriel Liiceanu era un acuzatorul altora. Atunci el îi certa pe cei care nu fuseseră destul de anticomunişti. Filosoful trebuie să fie foarte precaut când îmbracă hainele procurorului. În ceea ce o priveşte pe Herta Muller, eu o consider o scriitoare minunată, dar recunosc că nu înţeleg când, după 20 de ani, se aduc astfel de acuze. În anumite situaţii, tăcerea este un act eroic. E foarte greu să stingi o casă în flăcări cu cerneală. Teroarea din România era comparabilă cu cea din China în perioada revoluţiei culturale, iar Herta Muller de aceea a şi emigrat. E riscant ca din perspectiva unui emigrant să-i acuzi pe cei care au rămas acasă. Sigur, nimeni nu e obligat să stea în condiţii de dictatură, dar, pe de altă parte, nu putea emigra tot poporul. Iar eu am un respect imens faţă de cei care au rămas”, a precizat disidentul polonez, subliniind făptul că „eroismul ai voie să-l ceri doar de la tine însuţi” şi că a denigra faptele de curaj ale altora denotă o atitudine bolşevică. „Aşa spun şi bolşevicii. Cine, Soljeniţîn? Păi ce mare a lucru a făcut? A fost trimis în gulag, dar de ce? Pentru că era anticomunist? Nu. Pentru că era troţkist. Şi troţkismul ce e? Nimic altceva decât tot comunism. Şi ce a făcut? A scris nişte cărţi şi după aia a emigrat în America. Mare lucru…”, a dat Michnik o „mostră” de gândire bolşevică pe care a categorisit-o drept „foarte periculoasă” pentru că dacă acreditezi ideea că toţi au fost vinovaţi, „se poate ajunge la concluzia că eu am fost la fel de vinovat ca şi Ceauşescu, ceea ce nu e adevărat. Dar nimeni nu e mai principial decât anticomuniştii de la ora 11.”
Pentru a exemplifica faptul că anticomunismul trebuie să fie nuanţat, Michnik a explicat că nu poate fi complet împotriva generalului Jaruzelski, fostul preşedinte comunist al Poloniei, pentru că………

Citeste totul aici

3 thoughts on “Andrei Pleşu şi Adam Michnik – Cum să îi ierţi pe comunişti

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.