Perechile de la „Dansez pentru tine”. Opt oameni îşi schimbă destinul în ringul visurilor de la ProTv

• Vineri, 26 octombrie,  la ProTv debutează cel de-al XIII-lea sezon al emisiunii Dansez pentru tine

Greu încercaţi de nenumăratele piedici ivite în cale, concurenţii din acest sezon al show-ului Dansez pentru tine, difuzat de ProTv din 26 octombrie, s-au agăţat de singurul lucru ce le aducea noroc: dansul. Tocmai de aceea, cei opt concurenţi ai celui de-al XIII-lea sezon al emisiunii Dansez pentru tine vin să alunge prin dans ghinionul de care au tot avut parte până acum în viaţă.

Bianca Drăguşanu luptă în această toamnă alături de Vasile Soldea, un tânăr din Oradea care dansează pentru mama lui, Olga. Femeia a dus de când se ştie o viaţă chinuită. După ce a crescut în casă cu un tată violent şi alcoolic, mama lui s-a trezit prinsă într-o căsnicie dureroasă. Până să-l aibă pe Vasile, femeia a pierdut numeroase sarcini şi poate şi acest lucru a determinat-o să lupte cu îndârjire pentru custodia micuţului. Ghinioanele nu s-au oprit însă aici pentru cei doi: când erau pe punctul de a-şi regăsi echilibrul după divorţul solicitant, Olga s-a îmbolnăvit şi nu a mai putut să lucreze. Şansa părea să-i surâdă atunci când un bărbat din Germania i-a propus un trai decent peste hotare, dar mama lui Vasile a ajuns, de fapt, să fie folosită drept paravan în casa în care bărbatul locuieşte alături de iubitul lui. Ca şi când asta nu ar fi destul de dureros, Olga a devenit în timp un fel de servitoare a lor. Vasile speră ca visul lui de a-şi aduce mama înapoi acasă şi de a-i oferi o viaţă decentă, pe care o merită din plin, se va adeveri la Dansez pentru tine. Bianca Drăguşanu este partenera lui, iar cel care le va ghida paşii şi le va crea coregrafiile este Daniel Dobre.

Monica Davidescu intră în ringul visurilor alături de George Boghian şi de coregraful Cocuţa (Andra Gheorghe). Născut într-o familie cu şapte copii din Dorohoi, având un tată violent şi bolnav, George, ca cei mai mulţi dintre fraţii lui, a ajuns în plasament. Unii dintre ei nu au rezistat acolo, au fugit, iar una dintre surori şi-a şi pierdut viaţa. După ce a trăit clipe de coşmar cât timp a fost instituţionalizat, George a venit la Dansez pentru tine cu certitudinea ca îşi poate îndeplini cel mai mare vis al său: acela de a-şi recăpăta familia şi de a avea un acoperiş deasupra capului.

Nicoleta Luciu şi Attila Hainer, ghidaţi de coregraful Bogdan Boantă, luptă la  Dansez pentru tine cu dorinţa arzătoare de a construi o casă pentru părinţii lui Attila. Tânărul, originar din Oradea, nu şi-a dat seama că a te naşte într-o familie de rromi îţi poate aduce numai ghinioane până nu a ajuns la şcoală. Marginalizat, evitat şi tratat în permanenţă altfel, Attila a început să simtă din ce în ce mai greu povara de a fi rrom. Ghinioanele s-au ţinut lanţ şi pentru părinţii lui, care s-au îmbolnăvit atât de grav, încât n-au mai putut să lucreze nimic. Dansul a fost norocul lui Attila, pentru că el face parte dintr-o trupă în care este perfect integrat, iar acum, la Dansez pentru tine, vrea să obţină o casă pentru părinţii lui şi un viitor mai bun pentru el.

Oana Ioniţă dansează pentru Kovacs Ali Stoica din Carei, care vrea să aducă zâmbetul pe chipul părinţilor lui. Aceştia au adăpostit în propria casă un om ce le-a adus numai necazuri. Nu a fost de ajuns că i-a escrocat, sora lui Ali s-a îndrăgostit de acest individ şi chiar şi-a părăsit familia pentru el. Şocaţi de-a dreptul de cele întâmplate, părinţii au început să aibă din ce în ce mai multe probleme: tatăl s-a apucat de băutură, iar mama s-a îmbolnăvit. Cu stâlpii familiei zdruncinaţi, situaţia financiară a familiei s-a degradat tot mai mult. Astfel, constrânşi de împrejurări, părinţii au decis să plece în Spania, la muncă. Însă nici acolo soarta nu le-a surâs, iar acum Ali vrea din tot sufletul să-şi vadă familia la adăpost de orice grijă. Alături de el şi de partenera lui, Oana Ioniţă, este coregraful Istvan (Dragoş Roşu).

Daniel Max Dragomir şi Vica (Victoria Bucun) îşi unesc forţele pe ringul visurilor pentru Diana Pop din Cluj Napoca. Diana este foarte talentată şi îşi doreşte să devină coregrafă, însă situaţia financiară precară a familiei nu-i permite să se întreţină din dans. Tânăra a venit la Dansez pentru tine cu certitudinea că aici pasiunea ei va fi nu doar înţeleasă, ci şi încurajată. Visul fetei este însă o prelungire a dorinţelor mamei sale, care tot din cauza lipsei banilor nu a putut să facă o carieră în balet. Pentru ea şi pentru mama ei, Diana Pop intră în această toamnă în ringul unde cele mai arzătoare dorinţe devin realitate.

Marian Drăgulescu dansează în această toamnă la ProTv pentru a sparge ghinionul din viaţa Adrianei Lupu, din Iaşi. După ce au făcut nenumărate sacrificii pentru a-şi renova casa, toată agoniseala lor s-a dus pe apa sâmbetei, atunci când inundaţiile au lovit fără milă. Tragedia familiei nu s-a oprit însă aici. Pentru a noua oară, capul familiei s-a văzut fără loc de muncă, iar mama s-a îmbolnăvit în urma şocului suferit după această catastrofă. Adriana, Marian şi coregrafa Doina Botiş vor da tot ce au mai bun pe ringul de dans, pentru ca familia tinerei să aibă un trai mai bun.

Pavel Stratan este partenerul Andreei Cristina Preda, din Bucureşti, o tânără care vrea să se revanşeze faţă de sora ei. Aceasta şi-a sacrificat copilăria pentru a avea grijă de Cristina. Totul a fost frumos în viaţa fetelor până când tatăl lor s-a îmbolnăvit . Doborâtă de atâtea încercări, mama tinerelor şi-a pierdut viaţa. Aflate la o vârstă fragedă, cele două surori au rămas nu doar fără fiinţa cea mai dragă de pe lume, ci şi cu responsabilitatea uriaşă faţă de tatăl lor, care trebuia îngrijit. Firesc, au început să aibă probleme la şcoală, iar sora Cristinei a fost nevoită să muncească de mic ă pentru a putea achita datoriile şi a întreţine familia. După opt ani de chinuri, tatăl lor s-a stins, iar Cristina a fost în continuare îngrijită impecabil de sora ei, Alexandra. Ghinionul le-a spulberat echilibrul atunci când firma la care lucra Alexandra a dat faliment. Andreea vrea să o ştie pe sora ei în siguranţă, lipsită de orice griji şi are toată încrederea că alături de coregrafa Căprioara (Georgiana Căiţa) şi de Pavel îşi va vedea visul împlinit la Dansez pentru tine.

Şerban Copoţ, „Hienă” de la Animal X, participă la cel de-al XIII-lea sezon al show-ului Dansez pentru tine alături de Valentina Hainăroşie, din Bucureşti, şi de coregraful Lilian Cărăuş. Valentina este unul dintre sutele de mii de copii din România care s-au văzut singuri pe lume, după ce părinţii au fost nevoiţi să ia calea străinătăţii, pentru a munci. Anii întregi de sacrificii şi muncă au fost făcuţi scrum, după ce standul en-gros din care îşi câştigau pâinea a fost mistuit de flăcări. Iar pentru Valentina necazurile abia începeau. Bunicul s-a accidentat grav şi a murit, bunica a căzut pradă Alzheimer-ului, din cauza datoriilor acumulate părinţii ei au fost obligaţi să-şi vândă apartamentul, iar tânăra s-a  văzut nevoită să se angajeze pe când avea numai 14 ani. Valentina participă la Dansez pentru tine ca să alunge definitiv ghinionul şi să-şi ajute familia, atât de greu încercată.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.