Pe 2 februarie, ACASA sarbatoreste 13 ani

In aceasta zi de sarbatoare, ACASA le-a pregatit telespectatorilor atat o retrospectiva a celor 13 ani, momente care au scris istoria postului, cat si dezvaluiri ale vedetelor ACASA.

De dupa amiaza si pana seara, ACASA va difuza reportaje inedite marca „Povestirilor”. Telespectatorii vor calatori in timp pana la prima telenovela romaneasca –  „Numai iubirea”, vor retrai emotiile celor mai frumoase povesti de iubire de ACASA, pentru ca mai apoi sa-si admire vedetele preferate pasind pe covorul rosu.

Editia speciala a emisiunii „Povestiri adevarate” din 2 februarie va avea o durata de doua ore, intre 16.30 si 18.30 si va aduce pe micile ecrane povesti de viata, secvente de la filmarile pentru telenovelele romanesti, ce au avut loc in Tunisia, Maroc,Turcia, Franta, Cehia.

In platoul „Povestirilor adevarate”, Ioana Maria Moldovan va afla de la invitatii sai – Madalina Draghici, Radu Valcan, Adela Popescu, Stela Popescu, Iura Luncasu, Maia Morgenstern, Dan Condurache, Alexandru Papadopol, Adina Galupa, Olivia Steer si Ana Maria Gheorghe – ce inseamna pentru ei „13 ani ACASA” si cum li s-a schimbat viata de cand au intrat in familia de ACASA.

Cabral va intra in direct la “Povestiri adevarate” cu actorii din telenovela„Iubire si onoare” chiar de pe platourile de filmare din Buftea, iar Mircea Solcanu impreuna cu Simona Mihaescu vor pregati alaturi de invitatii lor – Razvan Fodor, Ioan Isaiu, Diana Dumitrescu – tortul aniversar.

De la 20.30, ACASA incepe un nou episod din Iubire si onoare”, prima telenovela romaneasca filmata si difuzata in format Full HD.

De la 21.30 Cinema Acasa aduce una dintre cele mai fascinante povesti de dragoste care s-a nascut pe ringul de dans, „Dans murdar” – („Dirty Dancing”), cu Patrick Swayze si Jennifer Grey in rolurile principale. Pe cat de intensa este iubirea dintre Baby si Johnny in film, pe atat de tare Jennifer Grey si Patrick Swayze nu se puteau suporta pe platourile de filmare de la „Dans murdar”. In tinerete, Jennifer Grey a fost logodita cu  Johnny Depp si Matthew Broderick, iar anul trecut a participat la celebrul concurs „Dancing With the Stars” din SUA.

De la 23.30 telenovela „Demon si inger” incheie ziua aniversara de „13 ani ACASA”.

Miercuri, 3 februarie, de la 17.30 laPOVESTIRI ADEVARATE si de la  22.30 la „Povestiri de noapte”, telespectatorii pot urmari un material  making of de la petrecerea aniversara.

AVENTURA CELOR 13 ANI ACASA

  • Peste 6.878.800 de minute de emisie, povesti de iubire coborate de pe micul ecran in realitate

Pe 2 februarie 1998, intr-o zi norocoasa de luni, in urma cu 13 ani, Simona Mihaescu ii invita pe telespectatori sa intre in lumea povestilor care deveneau realitate, ACASA. In cele peste 6.878.800 de minute de emisie care s-au scurs de atunci, ACASA a reusit sa aduca telespectatorilor momente speciale. In pas cu tehnologia, postul TV a trecut la nivelul urmator, din 2010, cand si-a inceput emisia in format HD pentru a aduce in casele romanilor calitatea imaginii.

Zi de zi telespectatorii au trait, alaturi de eroii preferati din telenovelele straine, povesti de iubire pline de intriga. “Inima Salbatica”, “Amor Real”, “Ruby”, “Sarmana Maria”, “Minciuna”, “Marimar”, “Inger salbatic”, “Betty cea urata”, “Salome”.

“Numai iubirea” a fost prima telenovela romaneasca. Au urmat alte 12 productii realizate de MediaPro Pictures, printre care  “Lacrimi de iubire”,Inima de tigan”, “Regina” si “Aniela”.

Numarul 13 din totalul productiilor MediaPro Pictures s-a dovedit a fi unul norocos pentru telenovela “Iubire si onoare”, ce-i are ca protagonisti pe Radu Valcan si Madalina Draghici.

Multe dintre vedetele postului TV si-au  intemeiat familiile actuale pe platourile de filmare.

Ioana Ginghina si Alexandru Papadopol s-au intalnit pe platourile de filmare pentru productia “Daria, iubirea mea” si au ramas impreuna. Apoi s-a nascut micuta Ruxandra: „Eu eram un mare fan al lui Alexandru, iar cu ajutorul proiectelor de la ACASA am reusit sa-i devin sotie. Cam asta inseamna noroc in viata”, spune razand Ioana.

Tot ACASA s-au cunoscut si Diana Dumitrescu si Ducu Ion.Ma bucur in fiecare zi ca iubirea noastra infloreste, tot pe platourile de filmare din Buftea. Atat eu, cat si Ducu ne bucuram ca mai aveam un loc caruia sa-i spunem, din toata inima, ACASA”, spune Diana.

Pentru Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea “Povestirilor adevarate” sosirea ACASA, in urma cu 5 ani, a insemnat si debutul unei frumoase povesti de iubire. Aici l-a cunoscut pe cel care avea sa-i devina logodnic. “Aici mi-am gasit jumatatea, pe Marian, eram aici cand el m-a cerut de sotie, lucruri frumoase si clipe minunate am trait, in doi, ACASA”.


One thought on “Pe 2 februarie, ACASA sarbatoreste 13 ani

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.