Nuntă de 50.000 de euro şi cu 500 de invitaţi

Telespectatorii ProTv sunt invitaţi miercuri, 4 septembrie, şi joi, 5 septembrie, de la 20.30 să chefuiască timp de două ore la Patru nunţi şi o provocare. Una dintre cele patru nunţi intrate în competiţie adună laolaltă nu mai puţin de 500 de invitaţi, pentru a căror bună dispoziţie au fost puşi la bătaie 50.000 de euro.

image

Camelia (22 de ani) şi Hagi (22 de ani) din Homocea, judeţul Vrancea, protagoniştii acestei petreceri de zile mari, sunt împreună de 7 ani. Atunci când a decis să-şi ceară iubita de soţie, Ionuţ a pus la cale o surpriză pe care Camelia şi-o va aminti toată viaţa. În clipa în care ea a intrat în discoteca unde urmau să se întâlnească, luminile s-au stins, muzica s-a oprit, iar el a rostit cuvintele magice în genunchi. Acum, fericirea lor este cu atât mai mare cu cât urmează să devină părinţi.

image

Tot în prima ediţie a emisiunii vor intra în competiţia pentru o lună de miere de cinci stele şi Alexandra (23 de ani) şi Vlad (24 de ani) din Popeşti Leordeni, Ilfov. Cei doi se cunosc de la sfârşitul şcolii generale, când s-au întâlnit în parcul instituţiei în care amândoi învăţau. Cu toate că, la prima impresie, Alexandra a văzut în Vlad un neîndemânatic, tânăra se consideră norocoasă că el e alesul ei. Alexandra a fost cerută de soţie în noaptea de Crăciun, iar tinerii şi-au planificat în detaliu o nuntă de poveste. Alexandra va avea 6 domnişoare de onoare, iar Vlad 9 cavaleri de onoare.

image

Simona (25 de ani) şi Marian (29 de ani) din Curtea de Argeş formează cel de-al treilea cuplu la nunta căruia telespectatorii ProTv vor putea petrece în prima ediţie a emisiunii Patru nunţi şi o provocare. Deşi s-au cunoscut în urmă cu cinci ani în clubul în care lucrau amândoi, Marian a cucerit-o pe Simona în urmă cu un an, când a invitat-o în oraş şi a apărut la întâlnire însoţit de un imens buchet de flori. Tot un buchet de flori a însoţit şi cererea de căsătorie, care a avut loc de ziua îndrăgostiţilor şi cu ajutorul unui… ou de ciocolată, în care Marian a ascuns inelul de logodnă.

image

Cel de-al patrulea cuplu care îşi face nunta vedetă în prima ediţie a show-ului Patru nunţi şi o provocare este format din Raluca (27 de ani) şi Andrei (30 de ani), din Braşov. O petrecere dată în Buşteni în urmă cu 7 ani i-a adus faţă în faţă şi, deşi Andrei nu considera că un certificat de căsătorie poate face o relaţie mai frumoasă, el o întreba cu ocazia fiecărei aniversări pe Raluca dacă mai semnează cu el pe un an. Anul trecut, atunci când împlineau 6 ani de când erau împreună, el a întrebat-o dacă semnează pe viaţă.

image

Nunta care va reuşi să impresioneze şi să emoţioneze într-atât de mult miresele intrate în competiţie încât să obţină cel mai bun punctaj îşi va trimite protagoniştii într-o lună de miere fabuloasă, în Tenerife.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.