Noile standarde în materie de nunţi la ApropoTV

• Duminică, 2 octombrie, de la 13.05, la Pro TV, în prima ediţie din cel de-al XIV-lea sezon

Ia-ţi mireasă ziua bună, dar nu oricum. Cândva, se juca hora-n bătătura părinţilor, naşa rupea turta miresei, iar proaspătul ginerică avea de trecut probe de foc pentru a-şi recupera mireasa furată în momentul de maximă neatenţie. Cine voia să-l ştie tot satul respecta cu sfinţenie tradiţiile şi se ruga ca darul să fie cât să se pună temelia casei în care aveau să trăiască noii însurăţei, cum altfel decât fericiţi şi cum altfel decât până la adânci bătrâneţi.

Vremurile se schimbă, tradiţiile şi ele, iar vorba „ca nunta fără lăutari” poate fi astăzi înlocuită cu succes de „ca botezul fără urstitoare”. Andi Moisescu e sensibil la trenduri şi tocmai de aceea prezintă în prima ediţie a celui de-al XIV-lea sezon al emisiunii ApropoTv care sunt noile standarde în materie de nunţi. Cei preocupaţi să rupă gura târgului vor primi indicaţii precise, de la cum trebuie întâmpinaţi invitaţii, ce ţinute trebuie să poarte mirii, ce muzică şi ce artişti să răsune, ce bucate să domine mesele, până la supremul foc de artificii.
Cât despre subiectele celui de-al XIV-lea sezon, Andi mărturiseşte că descoperă zilnic lucruri noi, mană cerească pentru emisiune.

De fiecare dată am impresia că am văzut totul şi de fapt n-am văzut încă nimic. Evoluăm foarte exotic. Nunţi peste orice film, despărţiri peste orice telenovelă, ascundem din ce în ce mai puţin, arătăm din ce în ce mai mult. Nu vom rata nimic din întâmplările care ne-au marcat mai tare decât canicula”, a declarat realizatorul emisiunii. Şi tocmai pentru că personajele sunt de-a dreptul de poveste, începând cu acest sezon, ApropoTv inaugurează o nouă rubrică: Oameni. Destine. Împliniri. „Va fi o serie de documentare scurte, mai mult decât serioase”, a dezvăluit Andi. „Dacă nu i-a remarcat Discovery, o facem noi”.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.