Mihai Bendeac is back!

Actorul Mihai Bendeac revine la Prima TV cu un nou proiect. „Jurnalul unui burlac“ va fi un videoblog săptămânal de comedie, axat pe parodie şi satiră. Mihai şi-a anunţat deja fanii pe pagina sa de Facebook şi a făcut primele dezvăluiri despre noua emisiune.
image

„Muncim ore în şir pentru fiecare minut din cele 22. Din acest punct de vedere, sperăm să fie cel mai dinamic şi conceptualizat show de comedie pe care l-aţi văzut la noi. O altă premieră o constituie faptul că ziua difuzării nu va fi anunţată decât cu câteva ore înainte. Oricum, foarte curând”, spune Bendeac.

Ca şi în celelalte proiecte ale sale, Mihai Bendeac se bazează foarte mult pe feedback-ul primit de la public, aşa că vă invită să îl bombardaţi cu idei, sugestii propuneri şi, de ce nu, critici.

„Aportul celor de acasă va fi important. Aşteptăm în permanenţă idei, sugestii, propuneri. Prieteni, I GIVE YOU… ”JURNALUL UNUI BURLAC””, încheie Mihai Bendeac.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.