Mickey’s Magic Show va aduce pe scena Salii Palatului piese de recuzita impresionante, special create pentru spectacolul Disney Live!. De la marul fermecat din Alba ca Zapada la maturile ce danseaza in Fantasia, intreaga recuzita a fost atent conceputa pentru a reda cat mai bine atmosfera de poveste a celebrelor filme Disney, ce vor fi aduse la viata in show-ul Maestrului Magician Mickey Mouse. Superproductia originala Disney va avea sapte reprezentatii in perioada 13-17 februarie la Sala Palatului din Bucuresti si este organizata de Amphitrion.
Intregul design de productie al show-ului Disney Live! va aduce pentru prima data pe o scena din Romania elemente fabuloase de recuzita, familiare spectatorilor din clasicele filme Disney. Toti cei prezenti, cei mari si cei mici deopotriva, vor fi surprinsi de frumusetea, varietatea si magia decorurilor si a recuzitei utilizate in Mickey’s Magic Show, formele curbate, detaliile neobisnuite si constructiile rotunjite fiind caracteristicile principale ale unei scenografiii desprinse din poveste. Toate aceste elemente fantastice, incepand cu locurile luminoase din Toontown, pana la cadrele pastelate din Alice in Tara Minunilor sunt puse in scena cu ajutorul decorurilor amuzante si pline de imaginatie de care este responsabil designerul de productie James Youmans. „La inceputul colaborarii pentru Mickey’s Magic Show regizorul, Jerry Bilik, mi-a spus: „As vrea sa intru in sala de spectacol si sa simt ca ceva magic este pe punctul de a mi se intampla” Sunt de parere ca scenografia scoate foarte bine in evidenta aceasta idee. Nu poate fi vorba despre nimic altceva decat despre magia Disney dusa la absolut” a declarat Youmans.
Nominalizat la premiul „The Drama Desk Award”, James Youmans a fost dintotdeauna fascinat de lucrul cu lumea animata. „Am ales cele mai originale modalitati de a folosi tehnica moderna pentru a reda spectatorilor o lume de vis, lumea magica Disney. Pentru mine, magia Disney reprezinta o lume surprinzatoare, plina de mister, asa cum nu s-a mai vazut – o lume unde totul este posibil. ”, a declarat incantat Youmans.
La crearea intregii recuzite pentru productia Disney Live! – Mickey’s Magic Show au participat, sub bagheta fermercata a lui Youmans, sase magicieni. Cea mai mica piesa de recuzita este marul fermecat din Alba ca Zapada, iar cea mai mare, tunul colorat folosit in spectaculoase numere de magie. Decorurile au fost realizate in peste 680 de ore de peste 30 de mestesugari. Anumite piese de recuzita au fost lucrate manual de echipe intregi de oameni indemanatici, acesta fiind cazul lucrarii de fier ce acopera trasura Cenusaresei. In crearea intregii scenografii s-au folosit peste 2200 de metri de aluminiu si 1783 de metri de textile pentru crearea cortinelor. In ceea ce priveste materialele folosite pentru a construi decorul, acestea au fost special alese pentru o practicabilitate maxima. Toate materialele au fost pictate in diverse stiluri, pentru care s-au fost folosit peste 45 de culori diferite, ce vor crea un spatiu tridimensional spectaculos.
PROGRAM DISNEY LIVE! – MICKEY’S MAGIC SHOW
Cele sapte spectacole Disney Live! – Mickey’s Magic Show vor avea loc la Sala Palatului, intre 13 si 17 februarie, dupa cum urmeaza: miercuri (13 februarie) ora 19.00; joi (14 februarie) ora 19.00; vineri (15 februarie) ora 19.00; sambata (16 februarie) ora 11.00 si ora 15.00; duminica (17 februarie) ora 11.00 si ora 15.00.
Biletele pentru Disney Live! prezinta Mickey’s Magic Show sunt disponibile in retetaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu, Sala Palatului sau online, pe www.myticket.ro la urmatoarele categorii de preturi:
Categoria VIP 250 lei
Categoria 1 172 lei
Categoria 2 150 lei
Categoria 3 115 lei
Categoria 4 80 lei
BILETE REDUSE PENTRU COPII*
*Copiii pana la varsta de 12 ani, inclusiv, beneficiaza de bilete cu pret redus. Accesul copiilor in sala se face doar insotiti de un adult, pe baza unui act valid ce stabileste varsta copilului: certificat de nastere, carnet de elev, pasaport.
Categoria VIP n/a
Categoria 1 137 lei
Categoria 2 120 lei
Categoria 3 92 lei
Categoria 4 64 lei
In situatia in care copilul are o varsta mai mica de 2 ani, acesta nu are nevoie de bilet.
# # #
Despre Feld Entertainment
Feld Entertainment este liderul mondial in producerea si prezentarea de spectacole de divertisment pentru familie in cadrul turneelor live care inalta spiritul uman si creeaza amintiri de neuitat. Cu o audienta de peste 30 de milioane de spectatori in fiecare an, productiile Feld Entertainment au avut reprezentatii in mai mult de 70 de tari de pe sase continente si includ Ringling Bros. si Barnum & Bailey®, Feld Motor Sports, Disney On Ice si Disney Live!.
# # #
Despre Compania Walt Disney in Europa, Orientul Mijlociu si Africa
Compania Walt Disney aduce in fiecare an experienta divertismentului live in Europa in fata unui public de peste 6,5 milioane de persoane. In completarea productiilor muzicale de top, Disney ofera publicului posibilitatea de a trai experiente cu adevarat inedite, prin productii care au la baza personaje celebre din reprezentatiile Disney On Ice si Disney Live!