Margareta Nistor, Mătușa Polly in Generatia „Tom Sawyer”

Irina Margareta Nistor, unul dintre cei mai cunoscuți critici de film din România, dă viață personajului Mătușa Polly în campania de promovare a filmului “Tom Sawyer”.

După ce a fost vocea filmelor unei generații, prezentatorul Radio Guerrilla, Irina Margareta Nistor, a intrat în pielea personajului Mătușa Polly din romanul “Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain într-o sesiune foto realizată de Parada Film pentru promovarea celei mai noi ecranizări a cărții.

Irina Margareta Nistor declară că nu poate trăi fără filme, nici măcar în avion. Le vede de la 2 ani, când a fost dusă de mama ei “pentru prima dată la un mic cinema, de mult dispărut, de lângă Sinaia, de pe la Cumpătul”.
Parada Film va lansa în această toamnă, în cinematografele din România, lungmetrajul “Tom Sawyer” în regia lui Hermine Huntgeburth. Ecranizare a romanului “Aventurile lui Tom Sawyer” scris de Mark Twain, filmul va avea premiera pe 12 octombrie.

Peste 20 de personalități și-au unit forțele pentru a promova unul dintre cele mai iubite personaje ale copilăriei: Tom Sawyer. Îmbrăcate în haine inspirate din filmul care va rula în această toamnă și în cinematografele din România, shooting-ul a durat o lună de zile și a fost realizat de artistul fotograf Dan Pierșinaru în Studio 2 iar artwork-ul a fost realizat de designerul Alexandru Nimurad.

Pelicula “Tom Sawyer”, filmată parțial în România timp de patru săptămâni, a rulat deja în țări precum Germania, Franța, Rusia și s-a bucurat de succes în rândul spectatorilor de toate vârstele. Din distribuția filmului fac parte tinerii actori Louis Hofmann (Tom Sawyer), Leon Seidel (Huckleberry Finn), dar și celebrii actori germani Heike Makatsch (Mătușa Polly), Benno Fürmann (Joe Indianul), Joachim Król (Muff Potter).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.