„Madres paralelas”m al lui Pedro Almodóvar, inclus în Festivalul de Film de la Veneţia

pedro almodovar

Lungmetrajul „Madres paralelas” al lui Pedro Almodóvar, cu Penélope Cruz şi Milena Smit în rolurile principale, va fi proiectat, în premieră mondială, în deschiderea celei de-a 78-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, pe 1 septembrie.

Filmul scris şi regizat de Pedro Almodóvar, cu Israel Elejalde, Aitana Sánchez-Gijón, Rossy de Palma şi Julieta Serrano în distribuţie, a fost inclus în competiţia ediţiei de anul acesta.

„Madres paralelas” spune povestea a două femei, Janis şi Ana, care sunt internate în aceeaşi rezervă a unui spital, unde urmează să nască.

Pedro Almodóvar avea de mai mult timp în plan realizarea acestui film, însă a reuşit să finalizeze scenariul abia în urmă cu un an.

„Cu «Madres paralelas» mă întorc la universul feminin, la maternitate, la familie. Vorbesc despre importanţa înaintaşilor şi a urmaşilor. Inevitabila prezenţă a memoriei. Există multe mame în filmografia mea, cele care iau parte la această poveste sunt foarte diferite”, a spus Almodóvar, la începutul anului, în anunţul privind distribuţia.

El a adăugat: „Ca povestitor, mamele imperfecte mă inspiră cel mai mult acum. Penélope Cruz, Aitana Sánchez Gijón şi tânăra Milena Smit vor juca rolurile a trei mame în film, acompaniate de Israel Elejalde, ca personaj principal masculin. Este şi o colaboare cu iubitele mele Julieta Serrano şi Rossy de Palma. «Madres paralelas» va fi o dramă intensă. Sau aşa sper”.

Cel mai recent lungmetraj al lui Almodóvar, „Dolor y gloria”, a avut în centru – neobişnuit pentru el – un personaj masculin, interpretat de Antonio Banderas. Filmul a fost lansat în 2019 la Cannes, a fost nominalizat la Globurile de Aur şi Oscar, dar şi la premiile EFA, BAFTA şi César şi premiat cu Goya.

Cineastul, recompensat în 2019 la Veneţia cu Leul de Aur pentru întreaga activitate, a transmis luni: „M-am născut ca regizor în 1983, la Veneţia… în secţiunea Mezzogiorno Mezzanotte. Treizeci şi opt de ani mai târziu, sunt chemat să deschid festivalul. Nu pot explica bucuria şi onoarea şi cât de mult înseamnă asta pentru mine”.

Aşa cum a fost anunţat anterior, „Dune” al lui Denis Villeneuve, cu Timothée Chalamet şi Zendaya, va fi prezentat în afara competiţiei, la fel şi „Halloween Kills”, de David Gordon Green, cu Jamie Lee Curtis.

Cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia va avea loc între 1 şi 11 septembrie, cu prezenţă fizică. Cineastul sud-coreean Bong Joon-ho va prezida juriul principal, iar Jamie Lee Curtis şi Roberto Benigni vor primi premii pentru întreaga activitate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.