Luni, 111 piese intra în preselecţia Eurovision 2010

Joi, 21 ianuarie, s-a desfăşurat la TVR etapa de verificare a pieselor trimise pentru Selecţia Naţională a concursului Eurovision 2010, coprodusa în premieră de Televiziunea Română şi ziarul Adevărul.

Toate plicurile expediate pe adresa televiziunii publice au fost deschise unul câte unul de către Sabina Mihai, notar public, care a verificat cu multă atenţie dacă fiecare piesă trimisă respectă regulamentul de înscriere. Spre deosebire de alţi ani şi, probabil, datorită modificării regulamentului, de această dată numărul pieselor respinse a fost foarte mic, de numai şase.

În aceste condiţii, la preselecţia ce va începe în 25 ianuarie vor intra 111 piese, dintre care juriul de specialişti va alege cele mai bune 12-15 piese finaliste.

Printre cei mai cunoscuţi interpreţi calificaţi pentru preselecţie se numără (în ordine alfabetică) Alin Oprea, Alexandra Ungureanu, Anda Adam, Blaxy Girls, Cătălin Josan, Celia, Cornel Ilie, Dalma, Kamara, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Mircea Romcescu, Paula Seling, Răzvan Crivaci, RedBlonde, Rona Hartner.

Dintre compozitorii care se vor duela pentru a reprezenta România la Oslo amintim pe Andrei Tudor, Dan Dumitriu, Costi Ioniţă, Eduard Carcotă, Mihai Alexandru.

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.