Dupa scandalul cu amanta, paparazzii si dupa o vacanta linistita in Caraibe, Lucian Mandruta a acordat un interviu publicatiei Academia Catavencu.
Reporter: Salut, Lucian. Vrei un job? N-avem, dar pot să pun o vorbă bună.
Lucian Mîndruţă: Auzi, nu vrei să facem schimb, mai bine? Vii tu la mogulul meu, eu la al tău şi, după o lună, facem socoteala. Decontul, cum se numeşte la voi…
Rep.: Serios, nişte tabloizi au scris că-ţi faci griji pentru job-ul tău. Cine e tîmpit să te dea afară de la Antene tocmai acum, cînd toată lumea vorbeşte despre tine?
L.M.: Nu e tîmpit cine dă afară, e tîmpit cine nu pleacă singur înainte de asta, în caz că se prinde. Acum aştept şi eu să văd ce IQ am… Cît priveşte celebritatea, acum depinde şi cum se vorbeşte despre mine. Zici c-am ieşit bine în pozele alea din tabloide? Mi se vedea cărarea? Chelia? Caracterul?
„Am vrut să le stric exclusivitatea”
Rep.: Nu prea se vedea nimic în pozele alea. N-am observat că s-ar fi întîmplat ceva neruşinat în maşina ta. Ce te-a apucat, deci, să te dai singur de gol, la televizor?
L.M.: Am vrut să le stric exclusivitatea. Jurnalist invidios, deh!
Foto: Cancan/Ciao
Rep.: Nu ştiam că eşti un şofer atît de slab. Chiar n-ai putut să scapi de paparauţii ăia, să calci dracului acceleraţia şi să le dai ruşine?
L.M.: Să scapi tu de ei, cu cauciucuri de vară şi tracţiune pe spate, da? Şi fără Xdrive (tehnologie patentată BMW, sper că dealer-ul îmi va face un upgrade!).
Rep.: Să-nţeleg că, gata, s-a terminat cu amanta şi încă-ţi pare rău? Ei cum îi pare?
L.M.: Să înţeleg că ai terminat cu întrebările mişto şi încep alea naşpa? Am leac de ele: o frunză de leuştean şi trei momente de tăcere.
Rep.: Te-ai împăcat cu nevasta în Caraibe sau erai restant cu un concediu şi era păcat să-l pierdeţi dacă tot plătiserăţi cazarea?
L.M.: Nu ştiu dacă ştii, dar Consiliul Mondial împotriva Divorţurilor recomandă Caraibele ca destinaţie terapeutică, cu efecte uşor laxative, mai ales după consumul de chifteluţe de melci.
Rep.: A meritat? Ştii la ce mă refer.
L.M.: Da. Dar tu nu ştii la ce mă refer.
Rep.: Altminteri, ţi-au tăiat din salariu? Mogulul vostru cum se simte, respiră greu?
L.M.: Dacă îţi zic că nu se simte, o să zici că-s arogant. Dacă îţi spun că sufăr, o să crezi că te mint. Nu mai bine mă împiedic la întrebarea asta?
Rep.: E atît de nasol în presă, că devine aproape amuzant. Nu te apucă rîsul ăla nervos cînd te gîndeşti c-ai fi putut să faci altceva cu viaţa ta? În definitiv, ştii să pilotezi un avion.
L.M.: Da, dar avionul nu ştie! E ca la rodeo, cînd pilotezi rar: nu ştii dacă rămîi pe el sau te dă jos. Acum, serios, chiar puteam să fac altceva cu viaţa mea. Mai mulţi copii, mai multe zile bune? Chestia e că a făcut ea ce-a vrut cu mine, ca să citez simultan cîţiva filozofi români, dintre care unul lucrează chiar pe colţ, aici, în Băneasa, la făcut mici! Dar să ştii că eu am prins şi mai nasol în presă: cînd luai salariul la trei luni şi bulane peste spinare un pic mai des. De-aia încă nu cred că e rău în presă, doar un pic trist, ca la 6 dimineaţa, după o petrecere la care toată lumea a băut mai mult decît putea să ducă.