La petrecerea Danei Rogoz, Adela Popescu a fost campioană la gătit


Sâmbătă a fost ziua de naştere a Danei Rogoz şi, cum era de aşteptat, frumoasa actriţă a dat o petrecere pe cinste. Şi-a invitat toţi prietenii apropiaţi, cărora le-a pregătit o mulţime de surprize, scrie Libertatea.

Nu a lipsit nici căţeluşul ei Yorik, care însă a capitulat primul. Ghiftuit cu prea mult tort şi copleşit de mulţimea de oameni care a participat la aniversarea stăpânei lui, animăluţul a adormit imediat.

Dana a organizat mai întâi un concurs de karaoke, aşa cum a promis, dar ca să nu-şi sperie vecinii prea tare cu vocalizele, care au sunat într-un mare fel, a mai improvizat o competiţie.

Le-a propus prietenilor ei să gătească fiecare câte ceva, iar juriul va decide cine a fost cel mai inspirat în bucătărie.

A fost foarte distractiv, am gătit cu toţii şi ne-am distrat de minune. În cele din urmă, concursul de gătit a fost câştigat de Adela Popescu, dar a mituit juriul„, a povestit Dana zâmbind, pentru reporterii Libertăţii Online.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.