Iuliana Tudor trece de la farse la… surprize: Andreea Marin vine la „O dată-n viaţă”, la TVR 1

La prima ediţie a emisiunii O dată-n viaţă din sezonul cu numărul 11, Iuliana Tudor s-a ţinut de farse, alături de Buzdugan şi Morar. În ediţia de vineri, 29 martie, Iuliana Tudor trece de la farse, la… surprize. Andreea Marin a acceptat invitaţia de a participa la emisiune, alături de Sofia Vicoveanca, reprezentând Moldova. Le vor fi alături Elena Cârstea Muttart şi Nicolae Furdui Iancu (Ardeal), respectiv Dan Helciug şi Gelu Voicu (Teleorman).

Şi pentru că unde-i Andreea Marin vin şi surprizele, cel mai probabil este ca Iuliana Tudor să aibă, ea însăşi, parte de surprize de proporţii în proba specială pe care i-o pregătesc invitaţii.

Gazda emisiunii aşteaptă nerăbdătoare seara de vineri: „Va fi o ediţie frumoasă, plină de surprize plăcute. Practic, Surprizele vor fi la ele acasă! Mă bucur mult că Andreea Marin a acceptat invitaţia pentru această emisiune. Rolul pe care i l-am propus este inedit, dar sunt sigură că va face un spectacol excepţional, pe care telespectatorii îl aşteaptă cu drag. Cât despre ceilalţi invitaţi, sper ca Elena Cârstea Muttart să ia cu ea în America amintirile frumoase din emisiunea noastră, iar alături de Dan Helgiug să ajungem… la bal, nu la spital!”, glumeşte Iuliana.

Cum se vor descurca invitaţii Iulianei Tudor în ipostazele în care vor fi puşi la O dată-n viaţă şi cât de convingători vor fi ca interpreţi de muzică populară vom afla în cadrul show-ului de vineri, 29 martie, de la ora 21.00, la TVR 1.

 

Iuliana Tudor a deschis, pe 15 martie, cel de-al 11-lea sezon al emisiunii de vineri seară de la TVR 1. Emisiunea păstrează reţeta care a consolidat formatul în preferinţele românilor: Orchestra Lăutarii, sub bagheta dirijorului Nicolae Botgros, Floarea şi Gheorghe – actorii Maria Buză şi Marius Rizea – cu momentele de umor, cei mai iubiţi interpreţi de folclor, care, împreună cu vedete de calibru, fac duete remarcabile. Nu lipseşte componenta socială, în fiecare ediţie fiind prezentat un caz care are nevoie de solidaritatea telespectatorilor şi care este, de fapt, miza pentru care vedetele acceptă provocarea Iulianei Tudor. Noutatea sezonului cu numărul 11 este aceea că gazda show-ului este ea însăşi protagonista unor momente speciale, pregătite de invitaţi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.