IULIANA TUDOR îl sărbătoreşte pe NICOLAE BOTGROS

Personalităţi ale lumii artistice din România şi Republica Moldova îl sărbătoresc pe maestrul Nicolae Botgros pe scena Sălii Palatului, din Bucureşti. Pe 28 mai, de la ora 19.00, Nicolae Botgros le oferă un spectacol-regal celor care îi apreciază activitatea alături de Orchestra Lăutarii, pe care o conduce de 35 de ani.   

Printre artiştii care vor urca pe scenă în acest spectacol sunt Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Niculina IulianaTudorNicolaeBotgrosStoican, Petrică Mâţu Stoian, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nicoleta Voica, Nicuşor Iordan, Stana Stepanescu, Marcel Pavel, Monica Anghel, Cristina Spătar, Ovidiu Barteş, Dinu Iancu Sălăjanu, Nicolae Glib, Lidia Bejenaru, Nicolae Ciubotaru, Ioana Căpraru, Ion Paladi, Anişoara Dabija, Viorica şi Elena Lupu. Buna dispoziţie va fi asigurată de Maria Buza si Marius Rizea, iar gazda evenimentului va fi Iuliana Tudor.

Nicolae Botgros: „Spectacolul acesta este un rezumat al întregii mele vieţi artistice, o poveste a tot ceea ce am făcut până acum pentru public. Folclorul m-a dat lumii, în faţa căreia mă închin. O să fie o întâlnire frumoasă, pe scena Sălii Palatului. De acum am 60 de ani… fiecare spectacol e important! Pentru acest spectacol-regal am extins şi Orchestra – noi, Lăutarii, de obicei suntem 30. Ei bine, în acest spectacol o să fim… 70. Este o premieră pentru o orchestră de folclor. Şi, vă garantez, 70 de instrumente vor suna ca unul singur. Au venit muzicieni de pretutindeni alături de mine. Probabil tot eu voi bate recordul, la 100 de ani – atunci o să am o orchestră de 100 de oameni.  Îmi vor fi alături artişti pe care îi iubesc şi, bineînţeles, Iuliana Tudor, care mi-e tare dragă. Voi veni în faţa publicului cu toată Dinastia Botgros, iar nepotul meu pregăteşte o surpriză muzicală de proporţii. Am emoţii. Am emoţii foarte mari, pentru că vom scrie o pagină de aur pentru istoria muzicii din România”.

IULIANA TUDOR: „Mă bucur să fiu gazda unui eveniment special atât pentru România, cât şi pentru Republica Moldova. Îmi amintesc că prima mea întâlnire cu maestrul Nicolae Botgros a fost în calitate de telespectator al TVR, la începutul anilor ’90, când habar nu aveam că televiziunea urma să fie drumul meu. Primul proiect de anvergură în care am colaborat a fost Cerbul de Aur, în 2002. De atunci, între noi s-a format o legătură specială. În timpul transmisiunilor în direct, efectiv ne simţim unul pe celălalt şi nu mai avem nevoie de cuvinte… Dincolo de asta, consider că Orchestra Lăutarii şi Nicolae Botgros onorează fiecare loc în care cântă şi nu pot fi prezentaţi oricum…”

Biletele pentru spectacol pot fi achiziţionate de la Sala Palatului şi agenţiile partenere.

Iuliana Tudor şi Nicolae Botgros vă aşteaptă pe TVR1 în fiecare vineri, de la ora 21.00, la emisiunea O dată-n viaţă.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.