Iuliana Tudor i-a transformat in rivali pe Ţociu şi Palade

O dată-n viaţă Iuliana Tudor a reuşit să despartă unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de comici din România şi să îi transforme în rivali pe parcursul a trei ore de emisiune – vineri 12 aprilie, la „O dată-n viaţă”, pe TVR1.

Vedetele pe care Iuliana Tudor le-a invitat pentru a aduce telespectatorilor trei ore de spectacol sunt Romică Ţociu şi Petrică Mâţu Stoian (Mehedinţi), Cornel Palade şi Daniela Condurache (pentru Moldova), Nico şi Ion Ghiţulescu (Muntenia). La finalul emisiunii, publicul a demnonstrat că, în percepţia telespectatorilor, Ţociu şi Palade sunt egali – televotingul le-a acordat amândurora câte 35 de procente, iar Nico a primit 30% din voturi.

Invitaţii Iulianei Tudor au fost acompaniaţi de Orchestra Lăutarii, condusă de maestrul Nicolae Botgros, iar momentele de dans au fost realizate cu sprijinul Ansablului Doina Gorjului. Actorii Maria Buză şi Marius Rizea au reinterpretat sensul expresiei „a sta pe Facebook”, cu un moment inedit de umor marca „Floarea şi Gheorghe”. Nici Ţociu şi Palade nu s-au lăsat mai prejos la capitolul umor – ei fiind cei care au înfiinţat, pentru o seară, TVRâsete.

Nico: „Repertoriul a fost frumos, iar piesele atât de special încât nu am probleme în a le cânta. Piesele pe care le-am cântat la emisiune au o încărcătură extraordinară, pe care nu o simţi decât atunci când le interpretezi.  Emisiunea este foarte grea, iar invitaţii trebuie să-şi arate măsura talentului, în direct. Eu am spus chiar că aş vrea să înregistrez pe un album piesele pe care le-am cântat aici. Îmi pare rău că m-am făcut de râs cu redresorul, la proba practică, atunci când mi-au adus în platou o maşină care avea pană. Cred că soţul meu, văzându-mă de acasă, a râs tare mult!”

Romică Ţociu: „A fost pentru prima dată când am fost alături de Iuliana Tudor la TVR. A fost o experienţă frumoasă, lângă oameni frumoşi, la o emisie trăsnet. Cea mai grea provocare a fost proba de dans. Nu am renunţat la pantofii de lac pentru opinci pentru că, dincolo de metaforă, am făcut asta acum ceva vreme. Atunci când nu-mi permiteam să-mi cumpăr anumite perechi de pantofi…  Deci n-aş vrea să mai fiu pus în situaţia asta. Mi-e bine în pantofi de lac, nu mai vreau în opinci! Am avut şi perioade în viaţă în care pantofii nu au fost ăia pe care mi i-am dorit. Zâmbetul face parte din mine, face parte din suflet, şi vă asigur că, uneori, un actor de comedie este mai profund şi mai sensibil decât mulţi alţii”.

Cornel Palade: „A fost fabulos. Şi am fost la egalitate, noi, Romică şi Palade. Emisiunea a fost o plăcere! Noi, de fapt, nu am fost în rivalitate nici măcar aici. Eu nu sunt la concurenţă cu nimeni. Sper că ne-am ridicat la înălţimea aşteptărilor publicului. Chiar dacă glumele pe care le-am făcut uneori au fost mai decoltate, oamenii mă respectă”.

Credit foto: Constantin Ticu

Iuliana Tudor: „Recunosc, nici eu nu cred că m-aş fi descurcat mai bine decât Nico cu redresorul. Şi cred că multe dintre doamnele care s-au aflat în faţa televizorului sunt de acord cu mine. M-au impresionat însă, Ţociu şi Palade care, la proba practică au pregătit un colac extrem de potrivit pentru Postul Paştelui. A fost o ediţie în care am râs cu poftă, în care am ascultat melodiile minunate cantate de Nico şi în care am trimis spre cei de acasă alte trei poveşti de viaţă care aşteaptă solidaritatea românilor”.

Iuliana Tudor vă aşteaptă la „O dată-n viaţă” în fiecare vineri, de la 21,00, la TVR 1.


Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.