Impiedicată de birocraţie să investească în ţara natală, o româncă a cumpărat un castel pe Valea Loarei

Aşa cum telespectatorii Pro Tv au putut v_MG_7218edea în ediţia din 11 octombrie a emisiunii România, te iubesc!, domeniile nobiliare din România zac într-o paragină greu de imaginat, în ciuda faptului că au un imens potenţial turistic.

Duminică, 15 noiembrie, de la ora 18.00, la România, te iubesc!, câştigătoarea premiului Emmy, Paula Herlo, face cunoştinţă telespectatorilor Pro Tv cu Angela Crăciun, mândra proprietară a unui castel de pe Valea Loarei. În ciuda faptului că şi-ar fi dorit nespus să investească într-un castel din România, aflat în satul Pomi, românca s-a văzut învinsă de hăţişul birocratic şi a renunţat, în cele din urmă la acest domeniu nobiliar, nu însă şi la ideea de a cumpăra o astfel de proprietate.

După eşecul din România, norocul i-a surâs în cele din urmă: proprietarul unui castel de pe Valea Loarei pierde un proces cu celebrul Elton John şi, fiind nevoit să-i plătească artistului 250.000 de lire sterline despăgubiri, îşi scoate castelul la vânzare.

Contul Angelei Crăciun a sărăcit cu patru milioane de euro, dar acum se mândreşte cu faptul că este proprietara aceluiaşi domeniu pe care cândva l-a deţinut Andre Malraux şi în care o vreme a trăit compozitorul francez Leo Ferre. De când a devenit proprietară, castelul este într-o continuă restaurare şi renovare, pentru că românca vrea cu orice preţ să-i redea strălucirea de odinioară.

Occidentul dă din nou o lecţie dură României. Toţi banii investiţi de Angela Crăciun în Franţa ar fi putut contribui la renaşterea castelului de la Pomi. Castelul de pe Valea Loarei înfloreşte şi proprietara speră ca în timp, pragul lui să fie călcat de regizori de film, creatori de modă sau tineri care-şi doresc o nunta ca-n basme.

În tot acest răstimp, castelul de la Pomi se prăbuşeşte încet, încet, ca mai toate construcţiile de acest fel, a căror singură vină este că se află pe teritoriul României. O paralelă dureroasă între un castel francez, al unei românce, şi un castel din România, al nimănui, duminică, la România, te iubesc!, într-o anchetă realizată de Paula Herlo.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.