Festivalul „Mamaia Copiilor”, de joi până duminică, în direct la TVR 2 şi online pe TVR+

Vedeta TVR Iuliana Marciuc face parte din juriul concursului

TVR 2 va transmite în direct, în perioada 11-14 iulie, cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare „Mamaia Copiilor”, care se desfăşoară săptămâna aceasta la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Transmisiunile pot fi urmărite şi online pe TVR+, în secţiunea LIVE.

image

Prezentatorii evenimentului sunt Iasmina Saraj şi Adina Chiş (câştigătoare ale mai multor concursuri de interpretare, printre care se numără şi câteva ediţii ale Festivalului „Mamaia Copiilor”) şi Andi Jugănaru (realizator de emisiuni radio). Cei trei prezentatori vor intra în rolurile unor personaje din mitologia greacă: Andi îl va interpreta pe Orfeu, Iasmina va fi Thalia (muza comediei), iar Adina o va interpreta pe Euterpe (muza poeziei lirice).

Telespectatorii vor putea urmări secţiunile de interpretare şi de creaţie în zilele de joi şi vineri (11 şi 12 iulie), de la ora 19.10 (partea I) şi de la ora 20.30 (partea a II-a). TVR 2 va transmite evoluţiile celei de-a treia zi de concurs sâmbătă (13 iulie), de la ora 18.50. Duminică (14 iulie), melomanii mai mari şi mai mici îi vor putea cunoaşte pe câştigătorii de anul acesta în cadrul Galei Laureaţilor, începând cu ora 19.10 (partea I) şi de la ora 20.30 (partea a II-a).

În cadrul Galei Laureaţilor vor fi acordate şi două trofee care poartă numele compozitorului Aurel Manolache, cel care a creat acest festival de muzică uşoară în 2001, alături de compozitorul Dumitru Lupu, pentru a descoperi copii şi adolescenţi cu talent muzical deosebit.

Juriul festivalului este compus din muzicologul Smaranda Oţeanu Bunea – preşedinte, soprana Felicia Filip, cântăreaţa Nicoleta Matei, compozitorii Viorel Gavrilă şi Andrei Tudor, textierul Marian Stere şi vedeta TVR Iuliana Marciuc.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.