Fermierii din Cipru se pregătesc de Paști în trei ediții spectaculoase

 

SoranaFermierii din Cipru se pregătesc de sărbătorile Pascale. În această săptămână, telespectatorii vor putea urmări aventurile din Ferma vedetelor și într-o ediție specială, duminică, în prima zi de Paști.

Miercuri și duminică, de la 20.30, telespectatorii vor putea afla noile strategii și răsturnări de situație din ferma cipriotă, dar și surprizele de care vor avea parte Roxana Nemeș, Paul Ipate, Sorana Darclee, Octavian Strunilă, Lili Sandu, Maria Constantin, Vasile Calofir, Elena Lasconi și Denis Ștefan.

Miercuri vor fi aleși cei doi dueliști, iar duminică, în ediția specială de Paști, telespectatorii vor vedea un duel pe cinste, între două personaje cheie din Ferma vedetelor, dar și cum vor sărbători fermierii Paștele în ferma cipriotă.

Deși Paștele se apropie, tensiunile și conflictele nu vor lipsi din fermă. Ferma vedetelorInferioritatea numerică a băieților va genera noi conflicte și strategii surprinzătoare în Cipru. O serie de alegeri neașteptate ale noului fermier șef vor destabiliza cursa pentru titlul de Fermierul anului. În ediția specială de Paști, cei 9 fermieri vor primi oaspeți de seamă, dar și câteva daruri care le vor alina dorul de țară și de cei dragi.

Cele trei ediții din această săptămână vor surprinde noi tensiuni între concurenți, dar și strategii cauzate de alegerile mai mult sau mai puțin inspirate ale unora dintre concurenți.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.