Fara SMS la Eurovision

Vineri, 31 ianuarie, de la ora 21.00, TVR 1, TVR Internaţional, TVR HD şi www.tvr.ro vor transmite în direct: Revelion cu Eurovision.

•  Respectând procedura folosită de EBU în concursul Eurovision, publicul român va putea vota la această Selecţie Naţională o dată cu evoluţia primului concurent, în jurul orei 21.10 şi se va încheia la aproximativ două ore după prestaţia ultimului concurent, în jurul orei 01.40. Ca urmare, intervalul în care publicul va putea vota va fi de aproximativ 4 ore şi jumătate.

•  Televotingul la această ediţie a Selecţiei Naţionale Eurovision nu va fi gratuit şi nu vor fi luate în considerare SMS-urile!

•  Publicul va putea vota piesa preferată apelând numărul 1222 din oricare reţea mobilă Vodafone, Orange, Cosmote sau Digi precum şi folosind telefonia fixă Romtelecom. Fiecărui apel îi va răspunde un robot telefonic, ce va oferi apelantului două opţiuni: fie să introducă direct numărul piesei preferate (tastând obligatoriu două cifre: 01, 02, 03, 04 etc.), fie să asculte lista cu piesele din concurs şi numerele alocate fiecăreia.

•  Tariful fiecărui apel va fi de 0,55 Euro+TVA pe minut, adica 0,68 Euro pe minut cu TVA inclus. Fiecare piesă va putea fi votată o singură dată de pe un număr de telefon. În cazul în care vor fi efectuate mai multe apeluri de la acelaşi număr pentru aceeaşi piesă, apelurile vor fi taxate la tariful de mai sus, fără însă ca voturile suplimentare să fie luate în considerare.

One thought on “Fara SMS la Eurovision”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.