Eurovision 2012: România, locul I în preferintele presei internaționale

• România intră azi în prima semifinală Eurovision

Mandinga, trupa care reprezintă România la Eurovision Song Contest 2012, va urca astăzi pe impresionanta scenă de la Baku Crystal Hall. Aproximativ 25.000 de spectatori sunt așteptați să urmărească evoluția celor 18 țări în prima semifinală Eurovision din sală, plus peste o sută de milioane de telespectatori se vor afla în fața televizoarelor. Spectacolul începe la ora 22.00 si va fi transmis în direct de TVR 1 și TVR Internațional, dar și în format high definition pe TVR HD. România are numărul 6 în concurs.

”Luni am avut două repetiții în costume de scenă, la orele 18.00 si 24.00 (ora locala). Ultima dintre ele a fost urmărită și punctată de juriul de specialitate din țările concurente în prima semifinală, plus Azerbaidjan, Italia și Spania.
În această seară va fi rândul publicului din cele 21 de țări (18 concurente, Azerbaidjan, Italia și Spania) să voteze. Media rezultată în urma punctajului juriului și al publicului ne va spune cine merge în fianala Eurovision.
Modul în care au decurs repetiţiile ne face să fim încrezători că vom face show, în continuare, și în finala din 26 mai. Sperăm ca românii din afara ţării să fie alături de Mandinga şi să-i voteze”, declară Dan Manoliu, șeful delegației României la Eurovision.

România este apreciată la Eurovision atât de presa internațională, cât și de membrii altor delegații, mulți ținând să transmită felicitări pentru piesa ”Zaleilah” și să-i asigure pe membrii trupei Mandinga că vor aduna multe voturi din toată lumea.

”Spectacolul Mandinga este complet. Avem o piesă foarte bună, Elena are o voce extraodinară, băieții fac backing, dansează și arată minunat, avem o coregrafie realizată de Anze Skrube, ținute de scenă care completează perfect piesa”, precizează șeful delegației României la Eurovision.

Am avut repetiții fără nicio problemă pe scena Crystal Hall, simțim energia transmisă de români și de fanii pe care i-am descoperit în Azerbaidjan. Totul este perfect, așa că diseară suntem gata să vă facem să vă mândriți că sunteți români”, spune Elena, solista trupei Mandinga.

În prima semifinală, care va începe la ora 22.00 și va putea fi urmărită în direct la TVR 1, TVR Internațional și TVR HD, liniile de vot vor fi deschise după ce toți cei 18 concurenți își vor termina interpretarea live a pieselor din concurs. Românii din țară nu pot vota pentru România, în timp ce conaționalii aflați peste hotare trebuie să urmărească transmisiunea Eurovision la posturile de televiziune din țările în care se află, pentru a afla numerele de telefon pentru vot. România are numărul 06 în concurs.

Pentru a treia zi consecutiv, România conduce în topul preferințelor jurnaliștilor acreditați la Eurovision. Aceștia, alături de membrii delegațiilor, au posibilitatea să voteze, cu ajutorul legitimației, țara preferată la un panou amplasat în centrul de presă de la Baku Crystal Hall. Dacă în ultimele zile, România a ocupat fie locul întâi, fie poziția a doua, de trei zile Mandinga a reușit să-și devanseze concurenții din prima semifinală, fiind urmată de Grecia și Rusia. Votul din centrul de presă nu influențează în niciun fel rezultatele concursului Eurovision, dar oferă un indiciu privind modul în care sunt văzute piesele de către specialiști.

Ordinea intrării în concurs în prima semifinală Eurovision

1. Muntenegru: Rambo Amadeus – Euro Neuro
2. Islanada: Greta Salóme & Jónsi – Never Forget
3. Grecia: Eleftheria Eleftheriou – Aphrodisiac
4. Lituania: Anmary – Beautiful Song
5. Albania: Rona Nishliu – Suus
6. România: Mandinga – Zaleilah
7. Eleveția: Sinplus – Unbreakable
8.Belgia: Iris – Would You
9. Finlanda: Pernilla – När Jag Blundar
10. Israel: Izabo – Time
11. San Marino: Valentina Monetta – The Social Network Song (Oh Oh – Uh – Oh Oh)
12. Cipru: Ivi Adamou – La La Love
13. Danemarca: Soluna Samay – Should’ve Known Better
14. Rusia: Buranovskiye Babushki – Party For Everybody
15. Ungaria: Compact Disco – Sound Of Our Hearts
16. Austria: Trackshittaz – Woki Mit Deim Popo
17. Moldova: Pasha Parfeny – Lăutar
18. Irlanda: Jedward – Waterline

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.