Presedintele Senatului, Crin Antonescu, a fost invitatul editiei din 28 octombrie a emisiunii “Dupa 20 de ani”, difuzata de Pro Tv de la ora 10.00.
Prezenta lui Gigi Becali pe listele PNL, obiectivele PNL pentru urmatorii 4 ani, rezultatele guvernarii USL, aflata deja de 6 luni la guvernare, zonele cu potential de crestere a economiei si implicit a nivelului de trai au fost cateva dintre temele dezvoltate de presedintele Senatului impreuna cu jurnalistii Claudiu Pandaru (redactor-sef Gandul.info), Cristian Hostiuc (director editorial “Ziarul Financiar”) si moderatorul emisiunii, Cristian Leonte.
“Gigi Becali este formal membru PNL”, a afirmat Crin Antonescu adaugand ca a fost dorinta acestuia de a se alatura liberalilor in schimbul candidaturii pentru un loc in Parlament. “Gigi Becali are importanta pe care i-a acordat-o mass-media”, e de parere presedintele Senatului, care-l caracterizeaza pe acesta ca fiind “o supervedeta, adesea comica”.
Referitor la afirmatia lui Tariceanu despre oamenii care manipuleaza idei si cei care manipuleaza oi, Antonescu a lamurit ca alaturarea lui Gigi Becali nu a starnit tensiuni importante in partid.
„Traian Basescu este profund ilegitim in functia de presedinte”, a afirmat din nou presedintele Senatului. Crin Antonescu crede ca prezenta discreta a presedintelui Basescu din ultima perioada se explica printr-o “jena democratica”.
Intrebat daca suspendarea presedintelui va fi posibila in viitorul apropiat, Crin Antonescu a raspuns ca acesta nu este un punct in programul USL.Insa in cazul in care USL ar forma guvernul, iar propunerea lui Ponta pentru postul de prim-ministru ar fi respinsa de presedinte, s-ar declansa procedura de suspendare a presedintelui.
Rediscutarea acordului cu FMI, “reasezarea pozitiei Romaniei” in raport cu aceasta institutie este un alt punct pe ordinea de zi a USL.
Presedintele Senatului i-a dat replica lui Teodor Melescanu, invitat in editia precedenta “Dupa 20 de ani”, spunand ca afirmatia referitoare la faptul ca SIE nu este “agentie de PR”, ci una de informatii este “frivola”. Dupa alegeri insa si dupa modificarea Constitutiei, presedintele Senatului spera sa aiba “un adevarat control asupra serviciilor de informatii”.
Valoarea cotei unice, zonele care ar putea asigura cresterea economica si perspectivele zonei euro au fost alte subiecte abordate de Crin Antonescu la “Dupa 20 de ani”.