Dirijorul Tugan Sokhiev a demisionat de la Bolşoi Teatr

tugan sokhiev

Tugan Sokhiev, prestigiosul dirijor-șef al Teatrului Bolşoi, a demisionat cu efect imediat, după ce i s-a cerut să-și exprime opinia cu privire la invazia rusă din Ucraina.

„Înainte de toate, trebuie să spun cel mai important lucru: nu am susținut niciodată și voi fi întotdeauna împotriva oricărui conflict, sub orice formă”, a declarat dirijorul rus, într-o postare de pe Facebook.

Dar el a demisionat fără să-și precizeze poziția față de conflict și a părăsit și postul de dirijor al Orchestre Național du Capitole de Toulouse, din Franța, unde fusese presat să-și clarifice opiniile.

Săptămâna trecută, Filarmonica din Munchen l-a demis cu efect imediat, pe dirijorul șef rus Valeri Gergiev, după ce acesta nu a răspuns la apelurile de condamnare a invaziei.

Sokhiev a adăugat:

„Mi se cere să aleg o tradiție culturală, în detrimentul alteia. Mi se cere să aleg un artist, în detrimentul celuilalt. Mi se cere să aleg un cântăreț, în detrimentul celuilalt. În curând mi se va cere să aleg între Ceaikovski, Stravinski, Șostakovici și Beethoven, Brahms, Debussy.”

El a adăugat că nu poate suporta să asiste la modul în care colegii săi artiști sunt „amenințați, tratați fără respect și sunt victime ale așa-numitei ‘culturi de anulare’”.

Directorul general al Bolşoi, Vladimir Urin, a declarat pentru agenția de presă de stat Tass că este întristat de această decizie.

„Îmi pare foarte rău. Plecarea sa este o problemă serioasă pentru Teatrul Bolşoi. Nu este clar cum va evolua situația de acum încolo”, a spus el, conform Aktual24.

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.