Din culisele primelor editii ale „Cerbului” la TVR Cultural

Duminică, 30 august, de la ora 17.00, TVR Cultural difuzează, în cadrul emisiunii ,,Remix”, o retrospectivă a primelor patru ediţii (1968-1971) ale Cerbului de Aur. Programul este dedicat marelui om de televiziune Valeriu Lazarov, cel care a şi regizat spectacolele din primii doi ani ai festivalului.

Amănunte despre cum era Cerbul în acea perioadă, ce reacţii au avut vedetele care au urcat pe scena de la Braşov, dar şi alte detalii ne oferă regretatul Valeriu Lazarov într-un interviu acordat anul trecut, la Cerbul de Aur, realizatorului Doru Ionescu.

De asemenea, vor povesti despre festival, prin intermediul secvenţelor păstrate în arhiva televiziunii publice: Alexandru Bocăneţ, regizorul artistic al anilor 1970 şi 1971, Armand Crintea, realizatorul trofeului primelor ediţii, dirijorul Sile Dinicu, autorul celebrei teme din generic, Carmen Dumitrescu, autoarea, împreună cu Alexandru Stark, a unor filme senzaţionale din primii ani ai festivalului, Dumitru Moroşanu, iniţiatorul revenirii nouăzeciste.

Despre emoţiile prezenţei pe scena Cerbului va vorbi suedeza Ann Louise Hanson, câştigătoarea Cerbului de Aur din 1971, care a revenit anul trecut la Braşov în postura de susţinătoare a fiicei sale Josefin.

Interviurile vor alterna cu secvenţe inedite din culisele primelor patru ediţii ale Cerbului şi cu muzică de calitate, adusă pe sena de la Braşov de Josephine Baker (foto), Sergiu Endrigo, Rita Pavone, Gilbert Becaud, Bobby Solo, Cliff Richard, Juliette Greco, Julio Iglesias (foto), Charles Trenet, Therese Steinmetz, Connie Francis, Memphis Slim, Raphael, Luminita Dobrescu, Dan Spătaru, Mihaela Mihai, Doina Badea.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.