De la A la infinit: Povestea DEX-online, recital Electric Fence, interviu cu Bjon Borg şi soţia lui

• sâmbătă, 26 octombrie, ora 15.00 – tema ediţiei: românii şi tehnologia

 

Cătălin Frâncu este cel care a creat şi dezvoltat dexonline.ro. Despre întoarcerea lui Bradut, Smaranda, Bodochi_DSC2497Cătălin din SUA pentru a face acest site şi despre motivaţia oamenilor de a munci fără a primi bani, aflaţi în reportajul Irinei Luca din cea de-a treia ediţie De la A la infinit de sâmbătă. Un interviu al lui Tudor Vornicu din arhiva TVR cu Bjorn Borg şi Mariana Simionescu, realizat chiar la nunta acestora, poate fi urmărit de asemenea în emisiunea prezentată de Smaranda Vornicu la TVR 1 şi TVR HD, precum şi online, peTVR+.

Românii şi tehnogia este tema noii ediţii De la A la infinit, în care echipa coordonată de Smaranda Vornicu promite trei ore de divertisment, de timp liber petrecut înţelept în Electric Fence_DSC2563faţa micului ecran. Actorul Marius Bodochi şi jurnalistul Alexandru Brăduţ Ulmanu sunt invitaţii Smarandei Vornicu pentru a vorbi despre români şi tehnologie. Printre altele, şi despre cum au schimbat facebook, twitter modul în care comunicăm – tema, de altfel, a cărţii semnate de Alexandru Brăduţ Ulmanu, Cartea feţelor. Revoluţia Facebook în spaţiul social. Trupa Electric Fence face terapie de toamnă cu muzică bună interpretândEmilia şi Sun-ta.

Campionatul Mondial de Sport Electronic (jocuri pe calculator) are loc pentru prima dată la Bucureşti în perioada 31 octombrie – 4 noiembrie. Până acum a avut loc doar în Coreea de Sud, unde jocurile pe calculator sunt considerate sport naţional. Federaţia Internaţională a Jocurilor Electronice a ales să se întâmple această ediţie în România, pentru că românii sunt jucători foarte buni, ţara noastră clasându-se în primele 3 locuri în concursurile internaţionale la jocuri pe calculator. Despre acest subiect, în rubrica Energii, semnată de Aura Dobre.

campionatesport2Despre cum se pune lumina într-o casă, cât de importantă este lumina naturală pentru un cămin şi despre cât de bune şi eficiente sunt becurile ecologice pentru iluminarea unui cămin aflaţi sâmbătă de la architecta Raluca Buzdugan, specializată în iluminat interior şi exterior. Tot noua tehnologie este şi subiectul rubricii EconOM, realizată de Anca Sârbu. Ea va împărtăşi noile tehnologii în materie de electronice şi electrocasnice şi cum ne putem folosi de ele pentru a economisi timp, bani şi energie. Şi tot pentru a economisi timp, vă arată cum se plătesc facturile prin online banking. Iar ce legatură există între frumuseţe şi tehnologie va dezvălui Eda Marcus, în rubrica Tendinţe, tot sâmbătă, de la ora 15.00, la De la A la infinit.

Horia Moculescu, Eugen Dumitru şi Sergiu Ionescu deapănă amintiri din vremea lui Tudor Vornicu şi vorbesc cu nostalgie despre cum se lucra în acea perioadă. Discuţia Smaranda, Lese_DSC2552va fi presărată cu fragmente de arhivă din emisiunile despre care vorbesc.

Desene animate, alte imagini savuroase din arhiva TVR, reportaje despre sporturi populare în rândul tinerilor, rubrici de modă şi frumuseţe, muzică românească, arhitectură, agenda culturală, tradiţii româneşti de sezon cu Grigore Leşe, invitaţi îndrăgiţi de public se regăsesc în fiecare sâmbătă în emisiunea de la TVR 1 a Smarandei Vornicu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.