De 1 Decembrie, Antena 1 îşi propune să arate că schimbarea începe cu fiecare dintre noi

Tragedia petrecută în acest an la clubul Colectiv a stârnit reacţii absolut neaşteptate: dincolo de revoltă, pe zeci de mii de voci s-a cerut o schimbare profundă în societatea românească. De 1 Decembrie, echipa Observator îşi propune să arate că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, că sistemele se vor îmbunătăţi doar atunci când cetăţenii vor pune presiune constantă asupra lor, când fiecare va face tot ce se poate pentru a corecta ceea ce nu e în regulă.

_MIS2389

Editiile Observator din 1 Decembrie vor difuza o serie de materiale cu şi despre oameni care nu s-au resemnat, care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca lumea în jurul lor să se schimbe, reportaje cu situaţii extrem de diferite: de la poveştile oamenilor care, treziţi de drama din Colectiv, au făcut ceva ca mâine lumea lor să arate mai bine, până la comunităţi care n-au mai aşteptat implicarea statului şi în ultimii ani au rezolvat necesitățile obligatorii unei vieţi civilizate: dispensar, şcoală, asfalt.

Pentru că de Ziua Națională românului îi place să petreacă, “Neatza cu Răzvan și Dani” organizează o petrecere 100% romanească.

Simona Gherghe aduce de 1 Decembrie începând cu ora 16.30 o ediție specială “Acces Direct în care invitații vor fi familii celebre din România care au acceptat pentru o zi să facă un schimb de vieți cu românii mai putin norocoși.

De 1 Decembrie, Antena 1 îşi propune să arate că schimbarea începe cu fiecare dintre noi

Astfel, Pepe, care are acasă două fetițe superbe, devine pentru o zi tată de împrumut pentru alte două copile care provin dintr-o familie lipsită de mijloace materiale. Una dintre fetiţe este foarte bolnavă, nu aude și frecventează o şcoală specială. Însă cele mai grave probleme ale Robertei sunt cu inima. Din această cauză, copila poate muri în orice clipă. Pepe a muncit în gospodăria familiei celor două copile și a fost sudor pentru prima oară în viaţă. Cum s-a descurcat vedeta în această postură, telespectatorii Antenei 1 vor vedea pe 1 Decembrie, într-o ediție specială “Acces direct”.

Cunoscuta interpretă de muzică populară Matilda Pascal Cojocărița vine marți, la “Acces direct”, pentru trei copilași din Reghin, abandonați de mamă, care i-au frânt inima. Tatăl are grijă de ei dar, cu toate astea, sunt zile în care nu are ce să le pună pe masă. Copiii s-au obişnuit cu traiul la limita supravieţuirii. Gătesc cu untură în loc de ulei, iar de ceva dulce nici nu poate fi vorba. Durerea le este însă şi mai mare atunci când văd cum mama lor trece pe la poartă şi nici măcar nu vrea să-i privească. Cutremurătoarea lor poveste va fi prezentată, în exclusivitate, marți, 1 Decembrie, de la ora 16.30, într-o ediție specială a emisiunii “Acces direct”.

FOTO: cinemarx.ro
FOTO: cinemarx.ro

De la 20.30, Antena 1 va difuza filmul “Nea Mărin Miliardar,  un film de referință în cinematografia românească ce prilejuiește întâlnirea cu actori celebri precum Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Sebastian Papaiani, Puiu Călinescu, Stela Popescu și Colea Răutu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.