Dansez pentru tine: Cele opt vedete se pregatesc sa intre in competitie

• Vineri, 26 octombrie, de la 20.30, opt vedete de intră în ringul visurilor de la ProTv

• Bianca Drăguşanu, Monica Davidescu, Nicoleta Luciu, Oana Ioniţă, Daniel „Max” Dragomir, Marian Drăgulescu, Pavel Stratan şi Şerban Copoţ participă în cel de-al XIII-lea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine”

Formula norocoasă al celui de-al XIII-lea sezon al show-ului „Dansez pentru tine” este completă. Bianca Drăguşanu, Monica Davidescu, Nicoleta Luciu, Oana Ioniţă, Daniel „Max” Dragomir, Marian Drăgulescu, Pavel Stratan şi Şerban Copoţ – Hienă de la Animal X au acceptat provocarea de a intra în ringul visurilor de la ProTv, acolo unde vor fi nevoiţi să demonstreze că sunt dispuşi să lupte cu dăruire, generozitate şi responsabilitate pentru visul partenerilor lor.
Unii dansează de când se ştiu şi sunt foarte fericiţi că au şansa de a-şi pune talentul în slujba unui caz umanitar, în timp ce ceilalţi sunt decişi să compenseze prin foarte multă muncă lipsa de antrenament, totul pentru a îndeplini visul de-o viaţă al unui semene greu încercat.

În timp ce Bianca Drăguşanu mizează pe faptul că este foarte ambiţioasă şi se implică trup şi suflet în tot ceea ce face, Monica Davidescu este convinsă că perseverenţa în exerciţiu şi repetiţie, conferită de atâţia ani de teatru, o vor ajuta să susţină cu dârzenie visul partenerului său. Nicoleta Luciu vede participarea la Dansez pentru tine ca fiind cea mai mare provocare de care a avut parte până acum, iar Oana Ioniţă este convinsă că această emisiune i se potriveşte mănuşă, de vreme ce dansează încă de când avea doar şase ani.

Daniel „Max” Dragomir a promis că dacă va câştiga cel de-al XIII-lea sezon îşi va purta în braţe partenera de la Buftea până în Bucureşti, iar gimnastul Marian Drăgulescu este ferm convins că anii întregi de antrenamente îl vor ajuta să fie şi în timpul show-ului într-o formă fizică de invidiat. Pavel Stratan este decis să recupereze toţi anii pe care nu şi i-a petrecut dansând, aşa că sufrageria lui a fost deja transformată într-o veritabilă sală de dans, unde se repetă de zor. Cât despre veritabilul „prădător” Hienă, el a declarat de la bun început că intră în această competiţie cu un singur scop: acela de a câştiga.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.