Daniel Diges: ”Mă simt ca un câștigător, deoarece am cântat de două ori”

Reprezentantul Spaniei la Eurovision a avut puterea să glumească după incidentul cu Jimmy Jump. Cântărețul s-a temut de un act terorist, însă nu s-a întrerupt din cântat.

În ciuda faptului că s-a clasat abia pe locul 15 la Eurovision, Daniel Diges, reprezentantul Spaniei, a declarat că se simte ca un învingător al acestui concurs, deoarece, în urma incidentului cu Jimmy Jump, a cântat de două ori, anunță ”La Vanguardia”, citat de Adevarul.es.

”Am trăit o experiență unică, și asta chiar de două ori”, a avut puterea să glumească azi Daniel Diges, în cadrul unei conferințe de presă. El a afirmat că este mândru că prestația și melodia sa ”au avut un mare impact” la Oslo.

”Toată lumea mă cunoștea și îmi cânta melodia”, a afirmat azi cântărețul originar din Alcala de Henares (Comunitatea Madrid). Interpretul melodiei ”Algo pequeñito” s-a temut ca Jimmy Jump să nu fie vreun terorist, dar, cu toate acestea, nu și-a întrerupt prestația. Când a aflat însă care au fost adevăratele intenții ale intrusului a prins și mai mult curaj ”în încercarea de a-l eclipsa și de a-i șterge imaginea”.

”Nu aș fi permis ca un individ cu șapcă roșie să-mi distrugă cariera”, a mai afirmat Daniel Diges. El a dezvăluit presei spaniole că imediat ce a terminat de cântat a plâns de ciudă, deoarece se pregătise de câteva luni pentru acest concurs.

Totuși, simpaticul cântăreț a avut din nou puterea să zâmbească susținând că, de acum înainte va avea grijă ce dorință își va pune. El a povestit că în momentul în care a aterizat la Oslo a văzut într-un ziar o fotografie cu Cristiano Ronaldo pe prima pagină și și-a dorit ca duminică să-l înlocuiască pe fotbalistul portughez.

”Mi-am zis că poate duminică ziarele vor pune Spania pe prima pagină. Așa a fost, însă nu pentru că a fost câștigătoare”.

Citeste si Jimmy Jump, vedeta clandestină a Eurovisionului

One thought on “Daniel Diges: ”Mă simt ca un câștigător, deoarece am cântat de două ori”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.