Dan Helciug s-a dezis de bere

• Nico, Marcel Pavel şi Dan Helciug au făcut echipă pentru Iuliana Tudor

Două ore a durat show-ul care a strâns, vineri seara, milioane de români în faţa televizoarelor. Iuliana Tudor a fost gazda celei de-a doua ediţii din sezonul cu numărul 9 al emisiunii „O dată-n viaţă”.

Responsabili cu muzica, dansul şi voia-bună au fost Nico, Marcel Pavel şi Dan Helciug. Cele trei vedete şi-au propus ca, prin participarea la aceasta emisiune, să înscrie în arhiva Televiziunii Naţionale momente de aur.

Helciug: „Nu sunt băutor de bere”

Pe lângă faptul că a reuşit să-i pună într-o postură inedită – de reprezentanţi ai folclorului, Iuliana Tudor a reuşit să smulgă de la cei trei invitaţi câteva mărturisiri. De pildă, Dan Helciug, un invitat cu trecut zbucuimat în showbizul autohton a declarat, în cadrul emisiunii, că în timpul experienţei sale pe scenă a făcut de toate. N-a cântat însă niciodată muzică de club. În plus, deşi până acum câţiva ani cânta peste tot „Trăiască berea”, vineri, Dan Helciug a declarat, răspicat, „nu sunt băutor de bere”.

Marcel Pavel – duetul cu Tom Jones mai important decât
vacanţa cu soţia

În debutul emisiunii, Iuliana Tudor l-a întrebat pe Marcel Pavel ce ar alege, dacă o dată-n viaţă ar trebui să hotărască între un duet cu Tom Jones şi o aventură romantică cu soţia. Pavel a ales duetul muzical, motivând că ar fi cu adevărat o experienţă posibilă… o dată-n viaţă. Un alt răspuns care stârneşte valuri în showbiz are legătură cu preferinţele muzicale ale solistului. Pus să aleagă între Andra şi Delia Matache, Marcel Pavel a mărturisit că o preferă pe Andra.

Nico – remember pentru Florica Ungur

Deşi este cunoscută pentru ritmurile actuale, Nico a ales ca, în seara de vineri, să aducă un moment de remember pentru Florica Ungur. Interpreta de folclor a fost prezentă, de nenumărate ori în platoul de la „O dată-n viaţă”. Pe 21 octombrie însă telespectatorii şi-au putut-o aminti odată cu momentul artistic susţinut de Nico.

Maria Ciobanu a venit la TVR pentru Marcel Pavel

Cât despre prezenţele populare, vineri seara, trei doamne ale cântecului popular au adăugat un plus de autenticitate programului şi repertoriului ales. Maria Ciobanu a venit special la Televiziunea Română pentru a fi aproape de Marcel Pavel, cu o melodie pe care o interpreta în duet cu Ion Dolănescu. Maria Butaciu a susţinut-o pe Nico şi, deşi ea însăşi declara că nu s-a născut bărbatul care să o facă să joace după cum cântă el, Laurei Lavric i-au mers opincile după cum a cântat Dan Helciug.

Rămas fără casă, Dan Helciug a fost nevoit să doarmă la prieteni

Fără îndoială că cele mai emoţionante momente ale emisiunii sunt cazurile sociale prezentate în timpul programului. Şi vineri seara, cele trei vedete au făcut spectacol pentru a invita românii la un gest de solidaritate. Mai mult decât atât, Dan Helciug a recunoscut, că, la un moment dat, în copilărie, a fost el însuşi în faţa unei situaţii disperate: „În urma unui incendiu ne-a ars casa. Atunci am locuit la nişte prieteni de famile. A fost groaznic. Eu ştiu ce înseamă să rămâi fără un acoperiş deasupra capului!”

 

La finalul emisiunii, cele trei vedete au făcut declaraţii în exclusivitate pentru www.iulianatudor.ro

DAN HELCIUG: „Am dat lovitura!”

iulianatudor.ro: Cum a fost în această seară?
Dan Helciug: Foarte tare! M-am simţit foarte bine. Eu apar destul de rar la tv din cauza faptului că divertismentul actual promovat de televiziuni nu este mediul în care-mi doresc să fiu. Îmi selectez foarte atent apariţiile la tv.
iulianatudor.ro: Pentru că „ O dată-n viaţă” e o emisiune în direct, e imposibil ca emoţiile să nu-ţi fi creat probleme undeva… Unde simţi că ai greşit astă-seară?
Dan Helciug: La această emisiune până şi imperfecţiunile dau farmec. Emisiunea „O dată-n viaţă” este foarte naturală. Este o emisiune în direct, care însă nu cosmentizează nimic din ce se întâmplă în platou. Ritmul unei transmisiuni live te face să iei decizii de ultimă oră, e o adevărată desfăşurare de forţe în culisele acestei emisiuni însă apreciez că se pune accent pe autenticitate. M-am săturat de ideile prăfuite care spun că până şi divertismentul ar trebui să îmbrace o formă rigidă. E drept că divertismentul din anii ’70 era mai bun decât majoritatea emisiunilor de la televiziunile actuale, dar urăsc ideea de a-ţi calcula fiecare pas. Emisiunea asta nu-i perfectă, dar tocmai acest lucru o face frumoasă. Nu este o… „făcătură”!
iulianatudor.ro: Ai fost preferatul telespectatorilor din această seară. E un semn că ţi-ai reconfirmat poziţia în showbiz?
Dan Helciug: Habar n-am ce-nseamnă treaba asta. Ştiu că oamenii mă simpatizează, iar asta pentru mine înseamnă foarte mult. Emisiunea nu este un concurs. Publicul ne simpatizează pe toţi la fel. Am câştigat cu o diferenţă foarte mică de voturi. De când urmăresc emisiunile „O dată-n viaţă” nu am văzut niciodată mari discrepanţe la televoting. Cât despre seara asta, Nico a cântat superb, iar interpretarea lui Marcel Pavel a fost de excepţie.
iulianatudor.ro: Ce experienţă ai vrea să încerci… o dată-n viaţă, dacă vei mai primi invitaţia la acest show?
Dan Helciug: Să cânt operetă! (interviul integral aici)

NICO: „Îmi încălzesc vocea cântând folclor”

iulianatudor.ro: Nu eşti la prima participare în emisiunea „O dată-n viaţă”, însă repertoriul a fost în premieră. După ce ai recidivat cântând folclor, ce altă provocare ai vrea să primeşti din partea Iulianei Tudor?
Nico: Am făcut cu totul altceva faţă de data trecută când am fost invitată la această emisiune. Tot ce e nou îmi place, competiţia mă stimulează. Iar dacă o sa am şansa de a mai trăi o experienţă nouă în familia „O dată-n viaţă”, ar fi minunat. Este o plăcere să lucrezi cu o echipă profesionistă, cu oameni cu care te poţi înţelege pe portativ. Aş veni să fac spectacol aici în fiecare săptămână.
iulianatudor.ro: Cum te-a aschimbat participarea la această emisiune?
Nico: Datorită acestei emisiuni a început să-mi placă muzica populară. Eu am cântat de toate, dar folclorul nu mă atrăgea în mod deosebit. Ei bine, cântând aici, i-am descoperit valenţe noi. „O dată-n viaţă” m-a făcut chiar să mă gândesc să lansez un album de folclor. Mai nou îmi încălzesc vocea cântând foclor.
(interviul integral aici)

 

MARCEL PAVEL: „Scot un album cu piesa de la «O dată-n viaţă»”

iulianatudor.ro: N-ai fost tu câştigătorul acestei seri, dar doina din repertoriul Mariei Lătăreţu a fost decretată de câtre public cel mai emoţionant moment. Te deranjează că ai pierdut la voturi în faţa lui Dan Helciug?
Marcel Pavel: Nu am câştigat eu, dar aici nu se pune problema de câştig. Practic, niciunul dintre cei trei invitaţi să trăiască experienţa acestei emisiuni nu câştigă ceva. Câştigul îl are publicul. Toţi trei – Nico, Helciug şi cu mine am oferit românilor momente în premieră, momente pe care sper că le vor ţine minte.
iulianatudor.ro: Cât de mult contează componenta socială a acestui program?
Marcel Pavel: Ar trebui ca telespectatorii care votează să fie generoşi cu toate cele trei cazuri prezentate la emisiune.
iulianatudor.ro: Emisiunea „O dată-n viaţă” împlineşte şi vise. Multe personalităţi au reuşit în acest show să trăiască experienţe pe care şi le doreau de mult timp. E şi cazul tău?
Marcel Pavel: Iuliana Tudor a reuşit să-mi împlinească visul de a cânta în duet cu Maria Ciobanu. Şi nu orice fel de piesă, ci chiar una pe care dumneaei o cânta alături de Ion Dolănescu. Am întâlnit-o pe dna Maria Ciobanu la multe evenimente, însă numai „O dată-n viaţă” a reuşit să ne facă să cântăm împreună.

(interviul integral aici)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.