• Sâmbătă, 29 octombrie, de la 10.00, în „Ce se întâmplă, doctore?”
Sophia Maria le-a schimbat viaţa, iar acum micuţa este centrul universului lor. Dan Cruceru, prezentatorul
Proveştirilor adevărate de la ACASĂ şi soţia lui, Cristina, vin sâmbătă, 29 octombrie, de la 10.00, la „Ce se întâmplă, doctore?” şi povestesc telespectatorilor ProTv cum îşi împart sarcinile atunci când vine vorba despre creşterea fetiţei. Pentru că naşterea unui copil produce schimbări majore în tabieturile unui cuplu, sâmbătă, cei preocupaţi de un stil de viaţă cât mai liniştit vor afla sfaturile pe care le au psihologii pentru cei care tocmai au devenit părinţi.
Până să vină pe lume Sofia, Dan şi Cristina îşi imaginau că bebeluşul nu le va schimba viaţa, ba chiar aveau de gând să-şi păstreze tabieturile. „Şi când a venit, ne-am dat seama că nimic din fosta noastră viaţă nu mai era prioritar”, a mărturisit Dan. Cei doi tineri sunt conştienţi că fetiţa este acum în centrul atenţiei şi fac tot ce le stă în putinţă ca viaţa de cuplu să nu aibă de suferit.