• Noutatea celei de a 2-a ediţii, organizate de Pro FM, va fi concursul Miss Boboc, cu raţele personalizate de vedete
După un an de antrenamente, DJ-ii se pregătesc pentru o noua cursă de raţe ProFM şi pe data de 8 iulie le dau ascultatorilor o întâlnire amuzanta pe malul Dâmboviţei. Astfel, evenimentul care se desfăşoară în multe capitale ale lumii devine o tradiţie şi în România datorită ProFM, care organizează în acest an cea de-a doua ediţie a “Cursei de Raţe pe Dâmboviţa”. Maeştrii de ceremonii sunt DJ-ii ProFM Claudiu Sara şi Bogdan Nicolai, pe care ascultătorii îi aud în fiecare dimineaţă la Alarma.
“Anul trecut am stat pe mal şi am urlat încurajându-mi raţa să ajungă prima, dar s-a dovedit a fi o raţă leneşă. Aşa că anul acesta mă pregătesc din timp să o învăţ, o voi supune zilnic la antrenamente într-o mini piscină pe care o vom instala în studioul ProFM şi vă promit pe 8 iulie un spectacol pe cinste”, a declarat Sara.
Până atunci, nu mai puţin de 5000 de raţe îşi aşteaptă câte un stăpân, iar ascultatorii îşi pot rezerva câte una dând sms la ProFM, la 1872, cu numele complet, la semnalul de concurs. Astfel, pot intra în marea cursă, iar campioana care va ajunge prima la linia de sosire îi va aduce posesorului premiul de 500 de euro pus în joc de ProFM şi Suzuki. Răţuştele vor alerga pe un culoar special creat special pe Dâmboviţa, in zona Bibliotecii Naţionale şi, dacă sunt încăpaţânate şi vor să îşi schimbe traseul, vor fi ajutate de bărcile oficiale să revină pe drumul spre linia de sosire.
Săptămânal, listele cu posesorii de raţe vor fi publicate pe www.profm.ro. O noutate a acestei ediţii va fi concursul Miss Boboc, cu răţuştele personalizate de artiştii şi de vedetele care vor participa la evenimnetul ProFM.
Prima cursă de raţe pe Dâmboviţa organizată de ProFM şi Suzuki a adunat în 2011 peste 2000 de oameni, care au venit sa se distreze şi au umplut spatiile verzi de pe malurile râului. Câştigătoarei de anul trecut, raţa sa, cu numarul 1514, i-a purtat noroc, pentru ca a primit cu această ocazie 500 de euro chiar de ziua ei.






