Fosta soţie a lui Vladimir Putin s-a retras din viaţa publică la scurt timp după divorţul de acesta şi puţini sunt cei care ştiu cum mai arată Liudmila, în vârstă acum de 61 de ani.
Fosta soţie a liderului de la Kremlin s-ar fi recăsătorit şi şi-ar fi cumpărat, împreună cu noul soţ, cu 20 de ani mai tânăr, o vilă impresionantă în sudul Franţei.
Liudmila, fostă Putina, în prezent partenera lui Artur Ocheretny, a dezvăluit că viața cu acesta a fost un coșmar.
„M-am căsătorit cu un brav ofițer, dar, cu cât deveneam mai apropiați, cu atât înțelegeam mai bine că lucrurile pentru care îl iubeam se adevereau a fi imaginare. Era un bărbat sever, aș putea zice tiran. Nu ținea cont de dorințele mele. Nu mă observa.
Aș zice că avea nevoie de mine doar pentru a susține imaginea unui familist, doar în calitate de mamă a copiilor săi. Îmi este greu să vorbesc despre asta, mă bătea, mă umilea. Viața cu Vladimir era o tortură”.
Aceasta ar mai fi povestit că a încercat de mai multe ori să înainteze divorț, dar pentru a-i fi închisă gura, femeia era imediat internată într-o clinică de psihiatrie.
„Am trecut prin toate cercurile iadului… Droguri, substanțe psihotrope, umilințe. Eram deseori sechestrată în izolator și nu vedeam lumina zilei, nu vedeam oamenii. Dintr-o femeie puternică și sigură pe sine m-am transformat într-o umbră. Eram de acord să fac orice, doar să ies de acolo”, ar fi povestit Liudmila, potrivit Telegraph.md.
Cei doi s-au căsătorit pe 28 iulie 1983. Imaginile de la nuntă făcute publice arată un Vladimir Putin tânăr și o Liudmila fericită, îmbrăcată într-o rochie albă, modestă, ținându-se de mână în fața unei mașini negre. Liudmila Putina a lucrat ca stewardeză pentru PJSC Aeroflot, cunoscută și sub denumirea de Rus Airlines, potrivit impact.ro.
După 31 de ani de căsnicie, în 2014, Vladimir Putin și soția sa au divorțat.