Covasna. Un urs a murit, după ce fost lovit de un tren

urs

Un urs a fost lovit mortal de un tren, în apropierea gării CFR Bixad, localitate în care s-a mai petrecut un incident similar în urmă cu câteva luni, informează Garda de Mediu Covasna.

„În data de 15.11.2021, urmare a unui apel telefonic din partea IPJ Covasna, prin care ni se aducea la cunoştinţă faptul că lângă gara CFR Bixad, între şinele de cale ferată se află cadavrul unui exemplar de urs, reprezentanţi ai Gărzii de Mediu Covasna, APM Covasna, IPJ Covasna, medicul veterinar şi reprezentantul fondului cinegetic s-au deplasat la faţa locului, unde au constatat că exemplarul de urs a fost omorât accidental”, menţionează reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Potrivit acestora, ursul a fost transportat pentru incinerare, la o unitate autorizată. În luna iunie, tot în comuna Bixad a fost găsit cadavrul unui urs în albia Râului Olt, iar în urma investigaţiilor, autorităţile au stabilit că acesta a murit după ce a fost lovit de un tren.

O lună mai târziu, un urs a fost lovit mortal de un tren în apropierea localităţii Ghidfalău, incidentul petrecându-se la câteva zile după ce un alt urs a fost accidentat grav de o maşină pe DN12 între această localitate şi municipiul Sfântu Gheorghe, animalul fiind eutanasiat, nemaiputând fi salvat de medicii veterinari, scrie Agerpres.

Şi în zona Gării Bodoc s-au înregistrat de-a lungul timpului mai multe incidente de acest fel, iar în localităţile Cernat şi Micfalău doi urşi au fost loviţi de maşini.

Autorităţile covăsnene au tras în ultimii ani nenumărate semnale de alarmă cu privire la înmulţirea excesivă a urşilor, arătând că aceştia şi-au părăsit habitatul şi s-au apropiat de zonele locuite de oameni pentru a-şi găsi hrană, lucru care pune în pericol atât bunurile şi vieţile oamenilor, cât şi vieţile acestor animale.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.