1 Decembrie – Ziua Naţională a României, la TVR 1

Parade militare în direct, ediţii speciale ale emisiunilor îndrăgite, film românesc şi spectacole – sunt numai câteva dintre programele pregătite de TVR 1 pentru Ziua Naţională a României.

 parada_foto Adelin Petrisor

Aniversarea Zilei Naţionale a României începe la TVR 1 la ora 9.00, când telespectatorii pot urmări talk-show-ul 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, moderat de Adrian Cioroianu. Emisiunea poate fi văzută şi la TVR HD, precum şi online, pe TVR+.

La ora 11.00, TVR 1 şi TVR HD difuzează, în direct, tradiţionala paradă militară de la Arcul de Triumf din Bucureşti şi depunerile de coroane. De la ora 12.00, într-o ediţie specială a emisiunii Universul credinţei, telespectatorii TVR 1 pot asista în direct slujba de Te Deum de la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Ceremonia va fi oficiată de ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolit al Ardealului, alături de IPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, la eveniment fiind aşteptaţi credincioşi şi reprezentanti ai autorităţilor centrale şi locale. Atât parada militară, cât şi slujba de Te Deum sunt transmise simultan şi la TVR 2.

Rămânem la Alba-Iulia şi de la ora 12.30, când vom fi martorii paradei militare desfăşurate pe bulevardul 1 Decembrie 1918, de Aniversarea Zilei Naţionale a României. Aproape 1000 de militari şi echipamente specifice din cadrul M.Ap.N. vor defila prin oraşul Marii Uniri.

De la ora 13.00, timp de o oră, artiştii Dida Drăgan, Ana Cebotari, Nina Crulicovschi, Ninela Caranfil, Vasile Şeicaru, Eugen Doga, Vasile Iovu, Fuego, Cătălin Josan, Mihai Ciobanu, Anişoara Puică, Doina Sulac, Nicolae Botgros şi orchestra „Lăutarii”, Aldea-Teodorovici Orchestra, Vali Boghian&Band, Formaţia Acord şi Corul Accoustic cântă la sărbătoarea tuturor celor Născuţi în limba română. Concertul este difuzat la TVR 1 şi TVR HD, precum şi online, pe TVR+.

La ora 14.30, avem întâlnire cu Iuliana Tudor, la Sala Polivalentă din Sibiu, unde se desfăşoară spectacolul extraordinar Noi suntem români, dedicat zilei de 1 Decembrie. Orchestra „Lăutarii”, condusă de maestrul Nicolae Botgros, este şi în această zi alături de telespectatorii TVR 1. 

Ediţia specială Se zice că… începe la TVR 1 şi TVR HD, de 1 Decembrie, mai târziu, la ora 17.20, şi este structurată în două părţi, fiecare cu durata de o oră. Sonia, Ioana, Nuami şi Flori încearcă să demonteze ideea vehiculată cum că patriotismul nu mai e la modă… Şi pentru aceasta, apelează la invitaţi extrem de convingători: Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, DJ-ii radio Popescu şi Flick, antreprenorul Rucsandra Hurezeanu, inventatorul Justin Capră, Fuego, Irina Loghin şi mulţi alţii.

La 19.30, alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt reflectate în programul TVR 1 printr-o Ediţie specială, moderată de Miruna Munteanu.

Pentru românii din diaspora, TVR Internaţional transmite, de asemenea, în direct, talk-show-ul 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, moderat de Adrian Cioroianu, cele două parade militare, ediţia specială Universul credinţei, precum şi spectacolul Noi suntem români, de la Sibiu.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.