Bărbat internat în spital, după ce a fost atacat de un urs, în Harghita

urs

Un bărbat a fost atacat de urs, la o fermă de lângă Săcel, fiind supus unei intervenții chirugicale, la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.

Informația a fost făcută publică de președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, pe pagina sa de Facebook.

„Ursul a atacat din nou! Un bărbat de 54 de ani a fost atacat în zorii zilei, la o fermă de lângă Sacel. Acesta a fost transportat imediat, la spitalul din Odorheiu Secuiesc unde i s-a acordat asistență medicală de urgență și în urma CT-ului efectuat a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Miercurea Ciuc.

În acest moment se află în sala de operații, deoarece a suferit răni grave în zona pieptului”, a scris Borboly Csaba, conform Ziare.com. În urmă cu două nopți, la Băile Tușnad, urșii au intrat într-o pensiune, dar au și distrus un magazin.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.