B1 TV a depasit Antena 3 cu interviul exclusiv cu Dan Diaconescu de la „Sub semnul întrebării”

Duminică seară, B1 TV a depăşit Antena 3, la nivel naţional, în intervalul orar 20.00 – 21.00. B1 TV a fost, astfel, lider absolut pe piaţa televiziunilor de ştiri, în intervalul menţionat, conform datelor de audienţă furnizate de Kantar Media.

Dan Diaconescu a prezentat, în exclusivitate, duminică seară, la emisiunea „Sub semnul întrebării” cu Robert Turcescu (20.00 – 23.00), documente menite să ateste că a câștigat cinstit licitația pentru Oltchim, a cerut oficial demisia primului ministru și a încercat să demonstreze cu acte că are obligația să plătească pentru pachetul din acțiunile combinatului doar la 14 februarie 2013, nu până astăzi. Diaconescu a mai discutat, în emisiunea moderată de Robert Turcescu, și despre lucrurile neclare din procesul de privatizare a Oltchim, despre posibilitatea de a pierde banii dacă Victor Ponta îl scoate din licitație, dar și despre ce s-ar fi întâmplat dacă nu s-ar fi prezentat la negocieri ori despre intrarea combinatului în lichidare judiciară în cazul în care negocierile se anulează luni.

B1 TV a înregistrat, pe intervalul în care s-a difuzat interviul cu Dan Diaconescu, o cotă medie de piață de 6.1%, faţă de 5.9% Antena 3, 1.7% România TV şi 1.0% Realitatea TV.

În plus, pe întreg parcursul ediției „Sub semnul întrebării” de duminică, 30 septembrie (20.00 – 23.00), B1 TV a avut o medie a cotei de piață de 4.1%, mult peste cea a postului Realitatea TV – doar 1.1%.

De asemenea, și „Talk B1” cu Nadia Ciurlin s-a clasat peste Realitatea TV, unul dintre principalii competitori. Cel mai important subiect dezbătut și aici a fost privatizarea Oltchim și secretele care se ascund în spatele acesteia.

Sursa datelor: Kantar Media; copyright ARMA Data SRL

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.