Andrei Gheorghe, la un pas sa-si piarda locul in juriul „Fabrica de staruri”

• Dupa ce a pierdut avionul, el a ajuns sâmbătă seară la Chișinău cu o mașină pusă la dispoziție de TVR

Andrei Gheorghe, cel care îl îndemna pe Marius Vizante să-i „împuște” pe concurenții care mai uită versurile pieselor pe care le interpretează pe scena „Fabricii de staruri”, le-a dat emoții organizatorilor la ediția de sâmbătă, 24 martie.

Membru în juriul show-ului care se difuzează în direct în România, la TVR 1, și în Moldova, la Prime TV, Andrei Gheorghe era cât pe ce să nu mai ajungă la emisiune, după ce a pierdut avionul care urma să-l ducă la Chișinău.

Norocul său a fost un șofer bun al Televiziunii Române, care a făcut tot posibilul ca juriul Fabricii de staruri să fie complet la cea de-a doua ediție, când cei trei desemnați să judece prestațiile concurenților urmau să facă primele patru nominalizări pentru părăsirea concursului. Astfel, Andrei Gheorghe a reușit să ajungă la masa juraților chiar cu puțin timp înainte ca show-ul live să înceapă.

Cu toate acestea, Gheorghe a fost în mare formă sâmbătă seară, el împărțind generos replici acide concurenților. „E ceva ce mi-a plăcut foarte mult la tine: ai un nume frumos”, i-a transmis el lui Andrei Ilieș, concurentul care, în prima ediție, a uitat versurile melodiei pe care o interpreta, iar sambata seara a decis să se retragă din concurs. “Puteți vă rog, pentru mine, să țineți minte versurile cântecelor?”, i-a rugat el pe concurenți, văzând că situația se repetă și în această a doua ediție. Pe Alina, cea mai tânără concurentă, a “felicitat-o”: „neconcentrată, a reușit să strice o piesă simplă”. Iar lui Beti i-a lăudat look-ul: “Mi-a plăcut rochia, părul, aștept vocea, interpretarea.” Singurul care a primit notă de trecere de la Andrei Gheorghe a fost Arpad: “Ai fost cel mai bun. O voce așezată”, l-a catalogat el.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.