Andreea Marin, primita cu cozonaci de satenii din Valea Doftanei

Pentru Andreea Marin experienta de la “Mi-s de la tara” a fost unica. Nu pentru ca vedeta n-ar sti cum e  viata la tara, ci pentru ca a fost prima oara cand a colindat satele in cadrul unui reality show.

Peste tot pe unde a mers, in comuna Valea Doftanei din Prahova, Andreea a fost intampinata de grupuri intregi de sateni, inarmati cu aparate de fotografiat si pixuri, pregatite pentru autografe. Fara ifose, vedeta s-a oprit sa vorbeasca cu absolut toata lumea care a abordat-o si chiar a aflat povesti de viata impresionante de la batranele satului.

Cautarile s-au desfasurat, asadar, intr-o atmosfera de sarbatoare, pentru ca angajatii primariei si  localnicii s-au pregatit pentru venirea Andreei ca pentru o sarbatoare mare. Iar gospodinele au gatit chiar si cozonaci in cinstea acestei sosiri. Fetele n-au stat prea mult la discutii si s-au prezentat in numar mare la preselectii, nu prea multe indraznind sa o refuze pe Andreea Marin.

Vedeta a invitat pe toata lumea la specatacol: fete, baieti, bunici si parinti. Nimeni, om sau animal de casa, n-a scapat unei conversatii cu Andreea Marin care, cu buna dispozitie caracteristica, a reusit sa faca spectacol la Valea Doftanei. Ce fata a ales Andreea s-o reprezinte la Bucuresti, aflati urmarind „Mi-s de la tara” luni, 11 noiembrie, de la 20.30, numai la Prima TV.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.