Amalia Enache este urmarita pas de pas de o Balerina

De cinci ani incoace, Amalia Enache este urmarita pas de pas de o Balerina. Cand a primit-o prima data in casa, zile intregi aceasta a mers doar pe varfuri si facea piruete la fiecare gest de atentie pe care Amalia il avea fata de ea. Asa ca a primit numele de Balerina.

Este o pisica alba cu gri tarcat, cu ochi mari, verzi si mai afectuoasa decat toate pisicile pe care Amalia le-a avut vreodata. A aparut intr-o zi la usa prezentatoarei Stirilor Noptii de la Pro Tv si la ea a ramas. “Balerina pare ca are nevoie de un singur lucru pe lume: sa stea lipita de mine. Nu are niciun moment naravas sau agitat, e delicata mereu si ritualurile nostre sunt 100% de afectiune. Nu ma trezeste niciodata. Dar cand deschid ochii, e obligatoriu ca inainte de orice, sa o las a se aseze langa mine si sa o dragalesc. Daca spal vasele, se pune pe pervazul din fata si se uita la mine cum fac asta. Daca lucrez la laptop, se lipeste de mine, cu capul pe mana cu care scriu mai putin. Daca citesc, mi se aseaza pe brat ca si cand ar citi si ea. Orice pas fac in casa, e dupa mine. Locul ei preferat este sa-mi fie guler, pe piept, in jurul gatului, daca stau intinsa.”.

Cum altii au sculpturi cu lei la poarta, Amalia o are pe Balerina de staja, pe stalpul portii, unde o asteapta in fiecare seara dupa ce termina de prezentat Stirile Noptii. Stie sa iasa si sa se intoarca in casa pe niste trasee pe acoperis, stie sa se descurce cand stapana e plecata, la fel cum stie sa-i dea acesteia sentimentul clar ca e parte din acel ”acasa” pentru ea.

Pentru ca a copilarit la tara, Amalia a avut mereu caini si pisici. “Cand cresti asa, nici nu-ti mai pui problema daca iti plac sau nu animalele de companie. Le iubesti pur si simplu, esti invatat cu felul in care te iubesc ele, cu traiul cu ele, cu grija pe care le-o porti si ti-o poarta. Nu intru niciodata in polemici cu cei care zic “mie nu-mi plac pisicile”, “eu nu suport cainii in casa”etc.  Treaba lor! . E ca si cand incerci sa-i explici cuiva care n-are frati ori surori cum e cu dragostea frateasca”, considera Amalia.

Ajunsa la Bucuresti, Amalia s-a trezit fara curtea imensa cu care era obisnuita. Nu a vrut sa-si ia caine sau pisica, stiind ca aceste animale iubesc sa aiba spatiu, sa alerge, sa se catere, sa fie libere, nu sedentare intr-un apartament. Insa, se pare ca Balerina a “mirosit” de departe iubirea Amaliei pentru animale si a decis sa apara in viata ei si sa-i arate ca se poate. “Ce-mi place cel mai mult la Balerina e lectia de iubire pe care mi-o administreza constant. Daca vrea afectiune (si vrea!!!), imi arata asta explicit, nu asteapta intr-un colt asa cum stim noi oamenii sa facem, mereu dezamagiti apoi ca nu am primit atentie”, povesteste vedeta Pro Tv.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.