Adela Popescu a petrecut de ziua ei in noul club al iubitului, Marius Kalmar

Adela Popescu şi-a serbat ziua de naştere in clubul Tribute, deschis de curand de iubitul ei, Marius Kalmar.

Deşi a auns la petrecere cu întîrziere, pentru că a avut filmari în Buftea, actriţa nu a ratat nici un moment şi s-a distrat alături de zeci de prieteni veniţi să îi ureze la mulţi ani.

A fost cea mai mare petrecere pe care am organizat-o de la majorat pînă acum şi m-am simţit excelent. Nu mi-am propus să chem un anumit număr de oameni, i-am invitat pe cei apropiaţi şi, cînd am ajuns în club, am realizat că Dumnezeu m-a binecuvântat cu foarte mulţi prieteni. Deşi am ajuns puţin mai târziu decât unii dintre invitaţi, din cauza programului de filmare, am recuperat repede şi ne-am distrat pe cinste”, spune Adela.

Colegii de pe platourile de filmare din Buftea, dar şi mulţi dintre prietenii Adelei, s-au întrecut în cadouri:

Cred că acesta este cel mai plăcut moment al unei aniversări, atunci cînd deschizi cadourile şi constaţi că toţi cei care îţi sunt alături te cunosc suficient de bine ca să îţi dăruiască ce ţi-ai dori. Am primit un tablou facut special pentru mine, cărti, hăinuţe, bijuterii foarte frumoase. Mama mi-a luat o masină de făcut pîine, iar mătuşa un sistem de gătit pe aburi, semn că trebuie să stau mai mult în bucătărie”, spune amuzată Adela.

Ca pentru orice sărbătorită, cel mai greu de ales a fost rochia, care trebuia neapărat să fie una specială:

Rochia are o adevărată poveste, pentru că în ziua petrecerii, cît timp eram la filmări, am realizat că nu am cu ce să mă îmbrac. Aşa că am sunat-o pe doamna Lili, de la croitoria din Buftea, i-am explicat la telefon cam ce mi-aş dori să port seara, am încercat să facem împreună un model şi, după o oră, rochia era gata”, spune vedeta ACASA.

La ziua Adelei Popescu, colegii de pe platourile de filmare au venit puşi pe distracţie. Mihai Petre şi soţia lui, Elwira, au primit aplauze la scenă deschisă pentru dansul lor, Ioana Ginghina, Iuliana Luciu şi Dana Dembinski au demonstrat tuturor că nu sunt doar foarte bune actriţe, ci şi excelente dansatoare, iar Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo au venit şi ei să îi ureze La Multi Ani, Adelei.

Printre invitaţii la aniversarea actriţei s-au aflat colegii din echipa de producţie de la “Aniela”, Răzvan Fodor şi iubita lui, Irina, Ioan Isaiu şi soţia, Nicoleta, Alina Chivulescu, Loredana, Bogdan Albulescu si Alina Grigore, dar şi verişoara Adelei, Ioana Scărlătescu. Printre absenţii motivaţi, pentru că filmează la Paris pentru serialul “State de România”, difuzat la Pro Tv, s-a aflat şi Dana Rogoz.

Mi-a părut foarte rău că nu au putut ajunge prietenele mele, Dana Rogoz, Corina Hera, Diana Dumitrescu şi Ruxandra Ion, care sunt plecate la Paris. Dar cu siguranţă recuperăm cînd vin înapoi în ţară”, spune zîmbind Adela.

Momentul de gală al serii a fost apariţia tortului, dar şi dansul Adelei cu tatal ei: ”Deşi era foarte obosit, parintii mei abia veniseră de la Şuşani, tata a făcut o mică demonstraţie, el chiar pricepându-se la asta mai ales că este coregraful unui ansamblu de dansuri populare locale. M-am simţit ca în copilărie, cînd învăţam cîte o melodie nouă şi el, împreună cu mama, erau coregrafii mei”, spune interpreta Anielei.

Pe lîngă colegii de pe platouri Adela a petrecut, de ziua ei, alături de prieteni dragi. Adelina Chivu, Ioan Andone, Elena Gheorghe şi iubitul ei sau Corina şi iubitul ei fiind doar cîţiva dintre cei care i-au cîntat La Mulţi Ani. “Cred că cel mai frumos sentiment este să îi ai alături de tine, în momente speciale, pe toţi cei dragi, de la familie la prieteni de-o viaţă. Iar cadoul pe care Marius mi l-a făcut, petrecerea din clubul Tribute pe care abia l-a deschis, a făcut ca totul să iasă de nota 10”, spune emoţionată Adela.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.