Activiştii talibani de mediu continuă să facă tot felul de isprăvi absurde, vezi, Doamne, pentru a atrage atenţia asupra problemelor din domeniu.
În acest caz, ei voiau să atragă atenţia asupra consumului de krosen. Aeroportul Brandenburg din Berlin a anunțat că zborurile au fost reluate cu unele întârzieri, după ce anterior a fost nevoit să își închidă pistele din cauza unor protestatari pentru climă care au pătruns în incintă, iar unii dintre ei s-au lipit de pistă, scrie Reuters.
Activiștii de la grupul ecologist Last Generation au cerut publicului să nu mai călătorească cu avionul și guvernului să nu mai subvenționeze acest tip de transport.
„Într-o zonă a aeroportului care nu este deschisă publicului, am identificat mai multe persoane care au obținut anterior acces neautorizat și unele s-au lipit (de pistă)”, a precizat poliția din Berlin, pe Twitter.
Protestul, cel mai recent al activiștilor pentru climă din Germania, a îndemnat, de asemenea, guvernul să extindă ofertele de călătorii ieftine cu trenul.
+++ Flugverkehr am BER eingestellt +++
Das Flugzeug ist kein Verkehrsmittel für Normalbürger:innen. Die meisten Menschen – etwa 80% – sind noch nie geflogen.
Ein wohlhabendes Prozent der Bevölkerung verursacht allein etwa die Hälfte der flugbedingten Emissionen. pic.twitter.com/Avfg5tDeqw— Letzte Generation (@AufstandLastGen) November 24, 2022