8 într-o barcă: Hituri internationale miercuri, la TVR2

Alexandra si Matei - foto TVRDupă ediţia de săptămâna trecută, în care „a plouat” cu note de 10, emoţiile concurenţilor de la „8 într-o barcă” sunt tot mai mari, competiţia pentru marele premiu de 10.000 de euro fiind din ce în ce mai strânsă.

Miercuri, 27 noiembrie, de la ora 20.10, telespectatorii vor putea vedea cum au evoluat Alma, Andi, Francesca, Selatin, Ruxandra, Andreea, Cătălin, Andrada, Evelyne şi Noni, în cea de-a opta ediţie a acestei competiţii.

Andi şi Andrada vor interpreta în duet piesa „Parole, parole”, cea care i-a adus alături în anul 1973, pe Dalida şi pe Alain Delon, în versiunea în limba franceză a celebrei piese.

Alma, care conduce clasamentul general după cele 7 ediţii difuzate, a pregătit o interpretare proprie a melodiei „Hometown Glory” a cântăreţei Adele, iar Selatin, care ocupă locul doi în clasamentul general, îşi testează capacităţile vocale pe o piesă compusă chiar de tatăl lui.

Adele nu este singura artistă ale cărei piese sunt puse în scenă în ediţia a opta a emisiunii, concurenţii pregătind hituri de colecţie ale lui Jon Bon Jovi, Toni Braxton şi Rihanna, precum şi piese interpretate în duet, trio sau momente artistice de grup.

Ediţia precedentă a emisiunii a fost una norocoasă, notele juriului fiind, de departe, cele mai bune din istoria concursului. După o ediţie plină de note de 10, clasamentul general a suferit câteva modificări: Alma se menţine pe primul loc cu 204,5 puncte, iar Selatin trece pe locul doi (201 puncte), urmat de Francesca (200 de puncte).

Emisiunea este difuzată simultan pe TVR HD şi online pe TVR+.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.