“Dansez pentru tine”: Daniel Nitoiu a slabit 3 kg, iar Andreea Ibacka se simte ca in armata

“Chiar daca ma dor spatele si genunchii, parca mai tare ma doare intrarea la duel”, spune prezentatorul Stirilor Pro Tv de la ora 13.00, Daniel Nitoiu, care roaga pe toti telespectatorii Pro Tv, dar si pe suporterii Steaua, echipa lui de suflet, sa fie alaturi de partenera lui, Alexandra, in lupta data pentru a ramine in competitia visurilor si sa trimita sms la 1322 cu textul “Daniel”.

Verdictul intrarii la duel i-a intristat foarte tare pe Daniel si Alexandra:Ne-a turnat plumb in picioare. Eu am incercat sa fiu tare si sa ii dau putere si Alexandrei. Dar mi-a fost foarte greu”, marturiseste Daniel care isi doreste ca vineri sa danseze din toata inima, cu toata placerea si pasiunea pentru ca Alexandra sa-si aminteasca cu placere de experienta “Dansez pentru tine”.  Nici Daniel, dar nici Alexandra nu sunt dansatori profesionisti si fiecare nota mare primita din partea juriului a fost o izbanda teribila pentru ei: “Noi am muncit foarte mult sa ajungem pana aici si marea noastra realizare au fost cei doi 10 de la folclor. Sper sa mai obtinem note de 10 si vinerea aceasta”, spune cu speranta Daniel, care recunoaste ca sta in sala de antrenamente 10 ore pe zi pentru a reusi sa invete coregrafiile de vineri seara. Pe langa coregrafii energice si aplaudate si o forma fizica foarte buna, Daniel are acum musculatura mai dezvoltata si 3 kg in minus.

Toata familia lui, colegii de la Stirile Pro Tv si prietenii s-au mobilizat sa-i sustina pe Daniel si Alexandra si au inceput deja sa trimita voturi prin sms la 1322 cu textul Daniel, insa speranta lor sta in telespectatorii de acasa: “Le promit tuturor ca le voi darui toata iubirea mea in pasi de dans. Dar cel mai mult ii rog sa o ajute pe Alexandra sa zambeasca. E o fetita harnica si toata viata ei pana acum s-a straduit sa munceasca sa isi ajute familia. Dumnezeu a vrut ca ea sa primeasca o sansa si a pus in mainile oamenilor de acasa cheia fericirii. Fac apel si la toti suporterii echipei Steaua Bucuresti, pentru ca Alexandra este fan Steaua, sa isi ajute colega cu un sms. Va asigur ca merita!”.

Telespectatorii “Dansez pentru tine” vor avea de ales vineri, la duel, intre Daniel si Alexandra si Andreea Ibacka si Paul. Chiar daca au primit vineri 4 note de 10 la folclor, la finalul emisiunii, Andreea si Paul au primit verdictul duelului. Daca pe Paul l-a macinat mult vestea, Andreea nu s-a putut abtine si a plans foarte mult si si-a propus sa faca totul pentru a convinge ca merita sa mearga mai departe. De cand a inceput aventura “Dansez pentru tine”, Andreea simte ca a trecut prin multe momente dificile, dar pe care le-a uitat cand a vazut note mari din partea juriului: “Entorse, vanatai, contuzii, dureri musculare acute, arsuri. Astea pe langa deja banalele raceli, stari de oboseala permanenta, insomnii, migrene. Cel mai bun medicament e rezultatul bun din scena. Satisfactia reusitei ne ia durerea cu mana si ne da forta sa mergem mai departe”.


Chiar daca este o persoana disciplinata de fel, Andreea a avut parte de un program foarte strict, ca de armata, de cand a intrat la “Dansez pentru tine”: “Stam in sala de antrenament in jur de 10 ore pe zi. Iar 3 ore e numai drumul la Buftea dus-intors. Daca totusi intr-o zi simtim nevoia sa repetam mai mult, stam la repetitii si pana la 2 dimineata. Iar cand ajung acasa, oricum repet iar singura. Si noaptea visez coregrafiile, ma trezesc din somn si mai fac o data pasii”, povesteste ea si incearca sa nu se gandeasca prea mult la duel pentru a nu-si spori emotiile.

Pe langa un spectacol total pe care il promit vineri, Andreea spera in votul celor de acasa la 1322 cu textul “Andreea”, pentru ca Paul, partenerul ei, sa poate merge mai departe pe drumul catre implinirea visului sau: “Acum cateva saptamani l-am cunoscut pe Paul. Un copil foarte muncitor, talentat si cuminte. Un baiat care munceste de la 15 ani pentru a-si intretine familia. Parintii lui au ingropat 2 copii – fratii lui Paul, iar al 3-lea copil e disparut de acasa fara urma de acum 7 ani. Paul e singurul sprijin ramas parintilor lui bolnavi. El danseaza pentru a-si permite medicamentele tatalui sau si pentru a-si termina casa in care ei 3 locuiesc, in constructie de 7 ani, din lipsa banilor. Si pentru ca Paul este un luptator si vrea sa-si autodepaseasca conditia prin propriile-i forte, el este in acelasi timp student la 2 facultati. Iar dansul nu este pentru Paul doar o pasiune, ci o metoda de supravietuire. Cu toate acestea, din talentul sau a luat fiinta trupa Blockbusters Crew. A invatat sa danseze inca 8 copii buni, fara posibilitati materiale. Le-a oferit o directie si o sansa in viata, insa acum ei nu mai pot continua antrenamentele din lipsa banilor. Isi repeta coregrafiile pentru spectacole pe unde apuca, pe la prieteni sau vecini, pentru ca nu au o sala a lor si nici nu-si permit sa inchirieze una. Atat parintii lui Paul, cat si acesti copii minunati se bazeaza toti pe noi. Pentru o viata mai buna. Pentru o viata normala, pana la urma”.

 

Mihaela Borcea va dansa un tango in scop caritabil

Mihaela Borcea va pasi vineri seara, la Pro Tv, in ringul de la “Dansez pentru tine” pentru a ajuta o persoana aflata la nevoie. Fosta sotie a lui Cristi Borcea va dansa un tango in scop umanitar, alaturi de unul dintre membrii baletului emisiunii, fost concurent in competitia visurilor, Petrisor Ruge.

Tot in scop caritabil vor dansa si Biu Marquetti, fosta solista cubaneza a trupei Mandinga, si sotul ei, care vor aduce exotismul in ringul de la “Dansez pentru tine.

Suspansul, dar si spectaculozitatea serii, vor fi aduse de competitia perechilor concurente care vor avea de executat coregrafii de freestyle, dar si stiluri de dans trase la sorti de fiecare cu tema comuna, Balul Cenusaresei. Proba de freestyle va debuta cu un dans demonstrativ executat cu trei dintre membrii baletului, Robert, Emil si Luiza, iar tema Balul Cenusaresei va fi exemplificata de fostii concurenti Adriela Morar, fosta partenera a lui Smiley, si Decebal Negoita, fostul partener al Laviniei Parva din sezonul trecut.

Pe parcursul serii de vineri, vedetele vor intruchipa diverse personaje pitoresti pentru publicul telespectator. Pepe si partenera lui, Alina, vor fi boxeuri si vor executa o coregrafie in care arbitrul va fi nimeni altul decat coregrafa lor, Doina Botis. Pentru Pepe nu va fi foarte dificil sa intre in pielea unui boxeur, pentru ca el a facut box de performanta, insa premiera pentru el va fi mixul dintre acest sport si gratia, rigoarea dansului. Aylin va fi in editia de vineri seara sora vitrega a Cenusaresei, Catrinel Sandu va fi o “Lady in red”, iar Jojo o intruchipare a unei zane.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.