Eurovision 2018 a fost câştigat dezamăgitor de Netta, din Israel

eurovision 2018

Compaetiţia muzicală de anul acesta, Eurovision 2018, a fost câştigată de Israel, cu cântăreaţa Netta cântând banala piesă “Toy”. Principala preocupare a strategilor învingătoarei se pare că a fost să atragă cât de mult pot atenţia şocând. Netta să se strâmbe cât mai hidos la public şi să îi spună superbăiatului “nu sunt jucăria ta”!

Eurovision 2018. Umilinţă pentru danezi, care au avut cea mai bună melodie

Juriul compaetiţiei a umilit efectiv cea mai bună melodie-competitor din concurs, “Higher Places”, cu Rassmusen, din Danemarca. Şi alte melodii reuşite au fost trimise la mantinelă, ridicându-se, ca şi Rassmusen, din votul publicului. Eurovision: Au fost probleme cu votul în ţările cu mulţi români

Publicul român a votat cu 12 puncte Republica Moldova, în timp ce juriul de la Bucureşti a catadicsit să nu acorde nici un punct. În schimb, juriul din Rusia a dat Moldovei 12 puncte. Oare de ce, de ce oare? În final, Moldova s-a clasat pe o poziţie onorabilă, în prima parte a clasamentului: pe locul 10, cu 229 de puncte.

Podiumul a fost completat de Cipru, cu piesa “Fuego”, interpretată de Eleni Foureira, care a primit 436 de puncte, şi Austria, cu piesa “Nobody But You”, interpretată de Cesár Sampson, care a strâns 342 de puncte.

One thought on “Eurovision 2018 a fost câştigat dezamăgitor de Netta, din Israel

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.