În februarie, ”Dragostea e în aer la Happy Hour!”

Toată luna februarie, ”Dragostea e în aer la Happy Hour”. Pentru că este luna în care unii sărbătoresc Valentine’s Day, în timp ce alţii sunt români get-beget şi aşteaptă cu nerăbdare Dragobetele, ”Happy Hour” se conformează şi pregăteşte un curs intensiv de dragoste.

Emisiunea prezentată la Pro Tv de Cătălin Măruţă îşi serveste telespectatorii toată luna februarie cu cele mai frumoase, complicate şi spumoase poveşti de iubire trăite vreodată de vedetele din România.

Startul a fost dat miercuri, 3 februarie, de povestea soţilor Dichiseanu, pe care ”Happy Hour” o va spune de la începuturi şi până în prezent: Ion şi Simona Dichiseanu au ţinut prima pagină a ziarelor cu mariajul lor, apoi cu divorţul şi noua relaţie a Simonei, şi, din nou, cu împăcarea lor.

Miercuri seară la ”Happy Hour” telespectatorii Pro Tv au putut afla totul despre povestea soţilor Dichiseanu şi despre cele mai importante întâmplări din viaţa lor. Iar toată luna februarie, ”Happy Hour” îşi va surprinde telespectatorii cu multe astfel de poveşti: fie că e vorba de dragoste cu năbădăi, cu scandal, cu repetiţie, cu pasiune sau cu raţiune, vedetele mioritice au toate calităţile necesare pentru a oferi lecţii de iubire.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.